Reexaminarea Legii de finanţare a partidelor şi campaniilor electorale


lcCererea de reexaminare a Legii pentru modificarea actului normativ privind finanţarea activităţii partidelor şi a campaniilor electorale a fost trimisă în Parlament de către preşedintele Klaus Iohannis, pe motiv că  legea are probleme legate de repectarea procedurii parlamentare.

Şeful statului menţionează faptul că: ”Obiectivul de a aduce mai multă transparenţă şi integritate în finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale, convenit în cadrul consultărilor cu Preşedintele României, nu poate fi atins în absenţa unei dezbateri reale şi a unor prevederi clare şi riguroase care să nu lase loc suspiciunilor, interpretărilor sau să ducă la efecte contrare celor scontate”.

Administraţia Prezidenţială a explicat faptul că: ”Prin cererea de reexaminare, Preşedintele României solicită clarificarea normelor care privesc împrumuturile acordate partidelor de persoane fizice şi juridice, donaţiile, controlul finanţării, precum şi clarificarea unor prevederi susceptibile a încalca principiul pluralismului politic”.

Parlamentul trebuie să reexamineze unele dintre dispoziţiile Legii sub aspectul concordanţei cu principiile şi normele constituţionale referitoare la partidele politice, cât şi sub aspectul clarităţii normelor juridice, dar şi problema ce vizează introducerea principiului independenţei partidelor politice şi al candidaţilor. De asemenea  cererea de reexaminare mai include şi posibilitatea legală conferită partidelor politice de a recurge la împrumuturi de la persoane fizice, inclusiv în numerar, dar şi de la persoane juridice, altele decât instituţiile de credit “poate fi o normă juridică de natură să perpetueze dependenţa mediului politic de mediul de afaceri şi poate fi de natură să eludeze plafoanele stabilite atât pentru împrumuturi, cât şi pentru donaţii (eventual, prin donaţii deghizate sub formă de împrumuturi), a căror restituire nu va fi solicitată”.