Îmunitatea parlamentarilor ar trebui eliminată complet


download

Potrivit declaraţiilor procurorului şef al DNA, Codruţa Kovesi, imunitatea parlamentarilor ar trebui eliminată complet, şi nu e normal ca un vot al unor politicieni să blocheze justiţia sau să se substituie justiţiei.

Orice cerere de arestare pe care procurorii o fac este supusă controlului judecătoresc (…) Dacă vorbim de solicitări de arestare preventivă, atunci avem un tratament preferenţial în favoarea parlamentarilor. Un cetăţean care nu e parlamentar şi care comite acelaşi gen de faptă poate fi arestat oricând. Un parlamentar poate comite orice faptă de corupţie pentru că Parlamentul poate proteja şi nu votează arestarea preventivă. Este o aplicare preferenţială a legii“, a precizat Codruţa Kovesi.

Procurorului şef al DNA a mai explicat şi de ce se soluţionează acum dosare din 2012 sau 2013, precizând că un procuror lucrează şi la peste 100 de dosare anual, iar de la începutul acestui an s-au înregistrat 1.500 de dosare noi la DNA, faţă de cele peste 1.200 de dosare înregistrate în perioada similară a anului trecut.

Codruţa Kovesi a mai adăugat că nu este o creştere spectaculoasă, mai ales că într-un an de zile procurorii din DNA au de soluţionat în jur de 9.100 de dosare.