Reexaminarea modificărilor aduse Legii apelor


lcPreşedintele Klaus Iohannis cere Parlamentului reexaminarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial nr. 224/1996, argumentând că unele prevederi aduc atingere principiului ierarhiei actelor juridice şi contravin normelor de tehnică legislativă.

În cererea de reexaminare, preşedintele statului arată că legea are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996 în scopul transpunerii în legislaţia internă a directivelor europene cu privire la lista substanţelor prioritare în domeniul apei.

Acesta precizează că art. I pct. 2 din legea transmisă la promulgare, respectiv art. 212 lit. d) din Legea nr. 107/1996, prevede posibilitatea actualizării periodice, prin hotărâre de Guvern, a Listei substanţelor prioritare în domeniul apei, prevăzute în anexa nr. 5 din aceeaşi lege, dar şi a normelor de calitate prevăzute la lit. b) din acelaşi act normativ.

Totodată, el semnalează faptul că, conform art.108 alin.(2) din Constituţie, republicată, hotărârile Guvernului se emit pentru organizarea executării legilor.