ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII
DECIZIA Nr. 3
din 19 ianuarie 2015

Dosar nr. 12/2014

Ionuţ Mihai Matei	– vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedintele completului
Corina Michaela Jîjîie	– preşedintele Secţiei penale
Lavinia Curelea	– preşedintele Secţiei I civile
Roxana Popa	– preşedintele delegat al Secţiei a II – a civile
Ionel Barbă	– preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal
Rodica Aida Popa	– judecător la Secţia penală
Luciana Mera	– judecător la Secţia penală
Ştefan Pistol	– judecător la Secţia penală
Silvia Cerbu	– judecător la Secţia penală
Maricela Cobzariu	– judecător la Secţia penală
Ana Maria Dascălu	– judecător la Secţia penală
Ioana Alina Ilie	– judecător la Secţia penală
Ilie Iulian Dragomir	– judecător la Secţia penală
Săndel Lucian Macavei	– judecător la Secţia penală
Mariana Ghena	– judecător la Secţia penală, judecător – raportor
Luminiţa Livia Zglimbea	– judecător la Secţia penală
Ioana Bogdan	– judecător la Secţia penală
Simona Daniela Encean	– judecător la Secţia penală
Aurel Gheorghe Ilie	– judecător la Secţia penală
Elena Floarea	– judecător la Secţia I civilă
Mihaela Tăbârcă	– judecător la Secţia I civilă
Marioara Isailă	– judecător la Secţia a II – a civilă
Marian Budă	– judecător la Secţia a II – a civilă
Carmen Sîrbu	– judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal
Gheorghiţa Luţac	– judecător la Secţia de contencios administrativ şi fiscal

Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 12/2014 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 473 alin. (1) din Codul de procedură penală şi conform art. 27² alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.

Şedinţa este prezidată de către vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Ionuţ Mihai Matei.
La şedinţa de judecată participă doamna Marinela Mincă, procuror – şef al Biroului de reprezentare, Serviciul judiciar penal, Secţia juridică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La şedinţa de judecată participă domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat – asistent în cadrul Secţiei penale, conform art. 27³ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală privind admiterea în principiu a contestaţiei în anulare referitor la participarea procurorului la desfăşurarea acestei proceduri.
Reprezentantul procurorului general, doamna procuror – şef Marinela Mincă, a precizat că recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 471 alin. (3) şi art. 472 din Codul de procedură penală şi a solicitat admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii.
Punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul că admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează în cameră de consiliu, fără citarea părţilor şi cu participarea procurorului.
Preşedintele completului, domnul judecător Ionuţ Mihai Matei, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitară
Prin recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a arătat că în practica judiciară naţională nu există un punct de vedere unitar cu privire la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală privind admiterea în principiu a contestaţiei în anulare referitor la participarea procurorului la desfăşurarea acestei proceduri.
2. Examenul jurisprudenţial
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat că, în urma verificării jurisprudenţei la nivel naţional referitor la aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, privind participarea procurorului la desfăşurarea acestei proceduri, s-au evidenţiat trei orientări, conturând astfel caracterul neunitar al practicii judiciare sub acest aspect.
3. Soluţiile pronunţate de instanţele judecătoreşti
3.1. Într-o primă orientare a practicii, unele instanţe au examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în şedinţă publică, cu sau fără citarea părţilor şi cu participarea procurorului.
3.2. Într-o a doua orientare a practicii, alte instanţe au analizat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în camera de consiliu, cu sau fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.
3.3. În fine, într-o a treia orientare a practicii, alte instanţe au examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în camera de consiliu, cu sau fără citarea părţilor, dar cu participarea procurorului.
4. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este în sensul orientării jurisprudenţiale potrivit căreia admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează în cameră de consiliu, fără citarea părţilor şi cu participarea procurorului.
5. Raportul asupra recursului în interesul legii
Judecătorul – raportor, prin raportul întocmit în cauză privind sesizarea referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, a constatat că recursul în interesul legii este admisibil şi a opinat că judecata admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare se face în cameră de consiliu, fără citarea părţilor, cu participarea procurorului.
În esenţă, judecătorul – raportor a arătat că dispoziţiile art. 431 din Codul de procedură penală reglementează etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, stabilind în primul alineat procedura de urmat, prin menţiuni exprese privind natura şedinţei de judecată (camera de consiliu) şi citarea părţilor (fără citare), iar în al doilea alineat obiectul examinării admisibilităţii în principiu, respectiv verificarea îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: cererea de contestaţie a fost introdusă în termenul legal; motivul invocat este unul dintre cele prevăzute la art. 426; în sprijinul contestaţiei s-au depus ori s-au invocat dovezi care sunt la dosar.
Cu toate că nu există o dispoziţie expresă privind participarea procurorului la examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, dispoziţiile art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală trebuie interpretate în sensul că judecarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare se face în camera de consiliu, fără citarea părţilor, cu participarea procurorului, deoarece atunci când legiuitorul a avut în vedere neparticiparea procurorului, a prevăzut în mod expres acest aspect.
6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorul – raportor şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată, fiind îndeplinite cerinţele impuse de dispoziţiile art. 471 din Codul de procedură penală, referitoare la titularul sesizării şi la depunerea hotărârilor definitive ce atestă existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.
Practica neunitară ce formează obiectul recursului în interesul legii a fost generată de interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, în practica instanţelor de judecată fiind conturate trei orientări:

    Într-o primă orientare, instanţele au examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în şedinţă publică, cu sau fără citarea părţilor şi cu participarea procurorului.
Într-o a doua orientare, instanţele au analizat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în camera de consiliu, cu sau fără citarea părţilor şi fără participarea procurorului.
Într-o a treia orientare, instanţele au examinat admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare în camera de consiliu, cu sau fără citarea părţilor, dar cu participarea procurorului.

În privinţa dispoziţiilor legale supuse interpretării şi aplicării unitare, Înalta Curte constată că art. 431 din Codul de procedură penală reglementează procedura admiterii în principiu a contestaţiei în anulare:

“(1) Instanţa examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.
(2) Instanţa, constatând că cererea de contestaţie în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestaţia este dintre cele prevăzute la art. 426 şi că în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestaţia şi dispune citarea părţilor interesate.”

Aşa cum se poate observa, stabilind procedura de urmat şi obiectul examinării admisibilităţii în principiu, legiuitorul nu a prevăzut în mod expres participarea procurorului în această procedură prealabilă judecării în fond a contestaţiei în anulare.
Înalta Curte reţine pe de o parte faptul că dispoziţiile art. 363 alin. (1) din Codul de procedură penală, care consacră obligativitatea prezenţei procurorului la judecată, instituie o regulă cu caracter general, incidentă ori de câte ori este vorba despre o activitate procesuală de judecată, inclusiv în materia căilor extraordinare de atac, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare.
Admiterea în principiu a contestaţiei în anulare presupune ca instanţa să verifice, între altele, dacă motivele concrete invocate în susţinerea căii extraordinare declarate se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute în art. 426 din Codul de procedură penală, în condiţiile în care reglementarea actuală a acestora este diferită de cea prevăzută în Codul de procedură penală din 1968, prin preluarea unora dintre cazurile de casare regăsite anterior în materia recursului.
În sprijinul argumentelor invocate sunt şi dispoziţiile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit cărora contestaţia în anulare poate fi făcută de oricare dintre părţi, de partea vătămată sau de către procuror. Totodată, prin art. 426 din Codul de procedură penală au fost introduse cazuri noi pentru care poate fi promovată contestaţia în anulare, cu titlu de exemplu fiind cazurile prevăzute la lit. c), dacă hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului, lit. d), dacă instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate, sau cel de la lit. e), când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii.
Pe de altă parte, pentru participarea procurorului în această procedură pledează şi dispoziţiile art. 430 din Codul de procedură penală referitoare la suspendarea executării hotărârii atacate, măsură care poate fi dispusă de instanţa sesizată “luând concluziile procurorului”. Din examinarea acestei dispoziţii legale rezultă că instanţa decide asupra suspendării executării hotărârii fie mai înainte, fie cel mai târziu odată cu admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare, iar aspectele analizate sunt similare, dacă nu chiar identice cu cele verificate pentru admisibilitatea în principiu.
Or, în lipsa unei dispoziţii exprese contrare, luarea concluziilor procurorului presupune exprimarea punctului său de vedere în condiţii de oralitate, iar acest fapt nu poate avea loc decât prin participarea sa la o şedinţă de judecată.
Concluzia neparticipării procurorului în procedura admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, dedusă din absenţa unei prevederi legale în acest sens, este infirmată de faptul că, dacă legiuitorul ar fi dorit o asemenea ipoteză, ar fi reglementat-o în mod expres, aşa cum a făcut de pildă în cuprinsul art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală.
În acest context, nu este lipsit de relevanţă faptul că dispoziţia legală sus – amintită a format obiectul analizei Curţii Constituţionale, care, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii “fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor” este neconstituţională.
Potrivit art. 29 raportat la art. 30 lit. b) din Codul de procedură penală, procurorul este participant în procesul penal, iar drepturile şi obligaţiile procesuale ale acestuia sunt exercitate în vederea verificării legalităţii aplicării dispoziţiilor legale.
În fine, Înalta Curte constată că nici în reglementarea anterioară a contestaţiei în anulare (a se vedea art. 391 din Codul de procedură penală din 1968) nu a existat o prevedere legală expresă privind participarea procurorului la examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, însă jurisprudenţa în această materie, inclusiv a instanţei supreme, a fost în sensul participării procurorului atât la judecarea admisibilităţii în principiu, cât şi la judecarea pe fond a contestaţiei în anulare.
Or, în lipsa unei modificări a dispoziţiilor legale relevante, nu există nicio raţiune pentru schimbarea jurisprudenţei în materie, având în vedere caracterul acesteia de componentă a conceptului autonom de lege, astfel cum a fost configurat în practica instanţei europene de contencios al drepturilor omului.

În considerarea celor expuse, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală, Completul pentru judecarea recursului în interesul legii va admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi va stabili că admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează în cameră de consiliu, fără citarea părţilor, cu participarea procurorului.

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
DECIDE:

    Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă:
În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 431 alin. (1) din Codul de procedură penală stabileşte că:
Admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare se examinează în cameră de consiliu, fără citarea părţilor, cu participarea procurorului.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2015.

VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, judecător IONUŢ MIHAI MATEI
	Magistrat – asistent, Florin Nicuşor Mihalache