Proiect: Modificări în Cadrul național al calificărilor


descărcare (8)Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a supus în dezbatere publică proiectului de act normativ Hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea Anexei nr. 2 la Hotărârea de Guvern nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 734/2013.

În urma implementării, timp de un an, a Hotărârii de Guvern nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare, se constată că este necesară operarea unei modificări punctuale la Anexa nr. 2, care să vizeze accesul persoanelor care au finalizat învățământul primar dar nu au finalizat învățământul gimnazial la cursuri de nivel 1 de calificare.

Astfel, prin propunerea de act normativ se actualizează Anexa nr. 2 a Hotărârii de Guvern nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioare, cu scopul de a evita blocarea pieței muncii la nivel național, accesul pe piața europeană a muncii și de a asigura deopotrivă armonizarea sistemului de formare profesională și a sistemului de învățământ în ansamblul său cu piața muncii, precum și oferirea unui cadru unitar la nivel național corelat cu cel european.

Prin intermediul prezentului act normativ, România, în calitate de stat membru, procedează la actualizarea Cadrului național al calificărilor cu 8 niveluri, pe baza cerințelor formulate de piața muncii și de oferta de formare. Așadar, proiectul de hotărâre de guvern propune:
 Recunoașterea tuturor rezultatelor învățării dobândite în contexte diferite de învățare;
 Corelarea tipurilor de diplome, certificate, atestate și alte acte de studii și de calificare, emise de instituții/organizații autorizate cu nivelul, calificările obținute;
 Asigurarea transparenței Cadrului național al calificărilor prin corelarea nivelurilor de calificare din România cu nivelurile de referință ale Cadrului european al calificărilor;
 Stabilirea Cadrului național al calificărilor ca un suport pentru inserția pe piața muncii și integrarea socială și profesională;
 Asigurarea calității sistemului de formare profesională prin Cadrul național al calificărilor.
Implementarea modificărilor aduse Anexei nr. 2 a Hotărârii de Guvern nr. 918/2013 privind aprobarea Cadrului național al calificărilor, cu modificările și completările ulterioareva produce efecte:
– la nivelul organizațiilor care operează cu fonduri europene în vederea sprijinirii grupurilor vulnerabile precum populația de etnie romă, deținuți, comunități izolate, șomeri pe termen lung ș.a., care pot accesa cursuri de formare profesională;
– la nivelul pieței forței de muncă conducând, printre altele, la creșterea gradului de transparență a modului de dobândire al calificărilor profesionale și asupra liberei circulații a persoanelor prin facilitarea recunoașterii în statele membre ale UE a calificărilor dobândite în România.

Proiectul de act normativ are impact pe termen lung asupra economiei prin asigurarea unei mai bune pregătiri a forței de muncă prin corelarea ofertelor de formare cu cerințele de pe piața muncii si răspunde recomandărilor Comisiei Europene pentru creșterea economică si reducerea șomajului prin formarea continuă a adulților.

Totodată, prin stabilirea corelației dintre nivelurile de calificare și titlurile obținute, va contribui la creșterea vizibilității sistemului de educație și formare față de angajatori și va asigura transparența necesară alegerii calificării dorite de către fiecare angajator corespunzător nevoilor companiilor.

Actul normativ are impact pozitiv asupra mediului social, asigurând o mai bună pregătire profesională și o mai bună inserție pe piața muncii a tuturor celor care absolvă un program de educație sau de formare profesională, dar mai ales a persoanelor care nu au absolvit învățământul general obligatoriu, o mai bună înțelegere a angajatorilor privind oferta de formare și a altor categorii interesate privind calificările pe care le pot obține în sistemul național de calificări.