Proiect privind salarizarea angajaţilor din centrele de reabilitare neuropsihiatrică


lc-olesea
Potrivit unui proiect de Ordonanţă pus în dezbatere de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, circa 1.100 de angajaţi din centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică ar putea beneficia de spor pentru condiţiile deosebit de periculoase în care activează.

În nota de fundamentare care însoţeşte documentul se arată că personalul bugetar din centrele înfiinţate anterior anului 2009 au beneficiat de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, în baza actelor normative din acea perioadă.

Programul legislativ prevede ca, începând cu 2015, personalul din centrele de recuperare şi reabilitare neuropsihiatrică reorganizate după 2009 sau înfiinţate după acest an să beneficieze de sporul pentru condiţii deosebit de periculoase în mod similar ca şi personalul din centrele de recuperare şi reabilitare neuropshiatrică care în luna decembrie 2014 a beneficiat de acest spor, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.