Preţul RCA va putea fi modificat mai des


asigModificarea Normei RCA nr. 23/2014 prin abrogarea prevederilor articolului 21, alineatul 1, care stipulează obligația asigurătorilor de a stabili tarife de primă RCA, astfel încât să fie acoperite toate angajamentele ce decurg din încheierea contractelor de asigurare pe acest segment, a fost aprobată de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară.

Însă modificările nu se referă la tarifele de primă decât după minimum 6 luni (față de 12 luni anterior), cu excepția indexărilor sau a modificărilor pe anumite categorii de riscuri (articolul 25, alineatul 5). Amendamentele aduse Normei RCA nr.23/2014 vor intra în vigoare la data publicării acestora în Monitorul Oficial.

Conform angajamentelor asumate față de Parlamentul României, Autoritatea de Supraveghere Financiară va prezenta, până la sfârșitul lunii februarie a acestui an, concluziile analizei cuprinzătoare pe care o efectuează pe segmentul polițelor RCA, precum și soluțiile pe care le consideră adecvate.