Câţi bani se vor aloca pentru programul Prima Casă din acest an


prima casa
Ministerul Finanţelor Publice a pus în dezbatere publică proiect de Hotărâre de Guvern pentru completarea art. 3 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului “Prima casă”.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, finanţatorii participanţi la Program au solicitat pe parcursul acestui an alocarea de sume din plafonul alocat la începutul acestui an care pot fi utilizate numai până la 31.12.2014, conform legislaţiei actuale.

Pentru a asigura în condiţii optime continuarea programului Prima casă şi în anul 2015, fără a se crea disfuncţii resimţite în rândul beneficiarilor persoane fizice care doresc achiziţionarea unei locuinţe şi care în condiţiile nefinalizării acestui proces până la sfârşitul anului 2014, ar fi supuşi riscului pierderii avansurilor prevăzute în antecontractele încheiate cu promitenţii vânzători, s-a propus această hotărâre a Guvernului, prin care se doreşte stabilirea plafonului de garantare pe anul 2015.

Astfel prin prezenta hotărâre se propune alocarea unui plafon suplimentar de garantare pentru anul 2015 în valoare de 2.500 milioane lei.

De asemenea se prevede posibilitatea utilizării în anul 2015 a diferenţei nealocate din plafonul alocat anului 2014, precum şi a diferenţei neutilizate până la data de 31.12.2014 din sumele alocate finanţatorilor din plafonul disponibil în anul 2014.