Amânarea termenului de la care călătorii pot primi despăgubiri pentru întârzierea trenurilor


1Guvern, a amânat, cu încă cinci ani, până în decembrie 2019, termenul de la care călătorii pot primi despăgubiri pentru întârzierea trenurilor în curse pe teritoriul României, în baza unui regulament al Uniunii Europene, pe motiv că astfel de despăgubiri ar crea CFR pagube semnificative.

Reamintim că, conform regulamentului european, a cărui aplicare este amânată constant în România, călătorii au dreptul să primească despăgubiri în cazul anulării sau ori întârzierii trenurilor sau pierderii legăturilor între curse, inclusiv să li se ramburseze total sau parţial banii plătiţi pe bilet.

Guvernul a specificat faptul că, din cauza calităţii proaste a serviciilor feroviare, acordarea derogărilor pentru următorii 5 ani este imperios necesară, devenind foarte dificil de asigurat, nivelul de regularitate, despăgubirile şi compensaţiile pentru întârzieri producând pagube financiare semnificative operatorilor feroviari, urmare stării deficitare a infrastructurii feroviare.