Extinderea limitării încasărilor și plăților în numerar


lc-oleseaProiectul de lege prin care a fost extinsă limitarea încasărilor și plăților în numerar între operatorii economici a fost aprobat de Senat.

Reglementarea dezvoltării instrumentelor de verificare a realității operațiunilor economice, urmărirea fluxurilor bănești, precum și întărirea disciplinei financiare, prin extinderea limitării încasărilor și plăților în numerar între operatorii economici, reprezintă obiectul principal al proiectului de lege.

Proiectul a avut amendamente, în cadrul Comisiei, precum cel potrivit căruia “operațiunile de încasări în numerar efectuate de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) (persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesioniști etc. n.r.) de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanțe, primiri de împrumuturi sau alte finanțări, precum și contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii, se efectuează în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană”.

Măsura privind extinderea plafoanelor pentru plățile în numerar a fost luată ca urmare a constatărilor organelor fiscale a faptului că în majoritatea schemelor evazioniste se fac plăți în numerar, întrucât plățile prin bancă prezintă o trasabilitate care este evitată de astfel de persoane.