Month: November 2014

  • Iniţiativă legislativă: scutiri de impozite pentru deţinătorii de clădiri noi, destinate vânzării

    Actualmente, există o mulţime de clădiri de locuinţe noi, spaţioase, arătoase, funcţionale… ce stau nefolosite, aşteptându-şi cumpărătorii. Dezvoltatorii aşteaptă să crească iarăşi preţurile, să fie totul ca mai înainte de criză, când, după un amar de vreme, răsărise soarele din nou şi deasupra Carpaţilor.

  • Programul “Prima Maşină”

    Proiectul de norme elaborate de Ministerul Finanţelor pentru implementarea programului “Prima Maşină”, prin care satul garantează creditele, persoanele fizice cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, inclusiv, la data aprobării creditului vor beneficia de o finanţare – exclusiv dobânzile şi comisioanele bancare şi alte sume datorate de beneficiar în baza contractului de credit –…

  • Termenul până la care salariații pot cumpăra acțiuni la companiile energetice prelungit

    Proiectul de Ordonanță de Urgență inițiat de Departamentul pentru Energie prevede ca salariații companiilor energetice care au dreptul să achiziționeze până la 10% din acțiunile societăților în care activează vor putea face acest lucru până la 31 decembrie 2015. Reamintim că la moment termenul până la care salariații, membrii Consiliului de Administrație și pensionarii cu ultimul loc de…

  • Combaterea braconajului piscicol şi cinegetic în Delta Dunării

    Ministerul Mediului şi Schimărilor Climatice a supus dezbaterii publice proiectul de OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Prin proiectul de act normativ se urmăreşte creearea unui organism unic de control în vederea combaterii braconajului piscicol şi cinegetic pentru evitarea…