La 26 noiembrie Guvernul a aprobat o hotărâre prin care populaţia va putea cumpăra direct titluri de stat în mod direct, care pot fi tranzacţionate ulterior la bursă.
Actul normativ prevede emiterea titlurilor de stat atât pe piaţa interbancară supravegheată de BNR, cât și pe piaţa reglementată și administrată de Bursa de Valori Bucureşti şi supravegheată de ASF.
Programul legislativ reprezentă o alternativă de investiţie și economisire pentru populaţie, garantată de statul român, iar titlurile de stat vor fi emise în forma dematerializată.
Ministerul Finanţelor urmează să selecteze un grup de instituţii financiare care vor acţiona ca intermediari şi vor asigura distribuţia emisiunii în rândul investitorilor.