La 18 noiembrie 2014 Comisia Europeană a decis suplimentarea fondurilor alocate României pentru construcția a două autostrăzi cu peste 260 de milioane de euro din fondurile de coeziune.
Fondurile alocate vor fi utilizate la construcția autostrăzii Arad-Timișoara și pentru varianta de ocolire a municipiului Constanţa la nivel de autostradă, ambele proiecte fiind finanțate inițial de statul român prin împrumuturi bancare.
Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională, a semnat decizia prin care au fost alocate cele 262 milioane de euro, ridicând suma totală a contribuției Comisiei Europene la construirea acestor autostrăzi la 439 milioane de euro.