Decizie ICCJ 13/2014 – interpret. dispoz. art. 4 din OUG nr. 9/2013 prv. timbrul de mediu

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT
DECIZIA Nr. 13
din 20 octombrie 2014

Dosar nr. 9/1/2014/HP/C

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 9/1/2014/HP/C este constituit conform dispoziţiilor art. XIX alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare, şi ale art. 274 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.
Şedinţa este prezidată de domnul judecător Ionel Barbă, preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
La şedinţa de judecată participă Bogdan Georgescu, magistrat – asistent – şef delegat la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: “dacă dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, şi ale art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 88/2013, se interpretează în sensul că timbrul de mediu se datorează şi în situaţia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piaţa internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007″.
Magistratul – asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosarul cauzei au fost depuse jurisprudenţa în materie comunicată de curţile de apel, raportul întocmit de judecătorul – raportor, care a fost comunicat părţilor la data de 22 septembrie 2014, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, precum şi răspunsul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că nu se află în curs de verificare practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu referire la chestiunea de drept supusă judecăţii. Totodată, magistratul – asistent arată că părţile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul asupra chestiunii de drept supuse judecăţii.
Preşedintele completului constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

1. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 14 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.362/87/2013, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: “dacă dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013) şi ale art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 88/2013 (denumite în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 88/2013) se interpretează în sensul că timbrul de mediu se datorează şi în situaţia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piaţa internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007”.

2. Temeiul juridic al sesizării

Art. 519 din Codul de procedură civilă:

“Art. 519. – Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

3. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

3.1. Cererea de chemare în judecată
Reclamantul N.P. a dobândit, conform contractului de vânzare – cumpărare încheiat în anul 2012, dreptul de proprietate asupra unui autovehicul fabricat în anul 1999, care a fost înmatriculat pentru prima dată, la 14 mai 1999, în Bulgaria.
Cu ocazia înmatriculării în România, reclamantul a achitat suma de 6.368 lei, cu titlu de timbru de mediu, calculat conform prevederilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013.
Prin cererea înregistrată pe rolul Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Alexandria, reclamantul a solicitat restituirea timbrului de mediu achitat, iar prin Adresa din 7 mai 2013 instituţia respectivă i-a comunicat refuzul de restituire a taxei.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 28 mai 2013 pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice Alexandria, restituirea sumei achitate cu titlul de timbru de mediu, cu dobânda fiscală şi actualizată cu inflaţia de la data plăţii şi până la data restituirii efective.
3.2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa civilă nr. 1.232 din 18 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.362/87/2013, Tribunalul Teleorman – Secţia conflicte de muncă, asigurări sociale şi contencios administrativ fiscal a admis acţiunea şi a obligat instituţia pârâtă să restituie reclamantului suma de 6.368 lei, reprezentând timbru de mediu pentru autovehicule, cu dobânda fiscală şi actualizată cu rata inflaţiei de la data plăţii şi până la data achitării efective.
3.3. Recursul declarat de reclamant
Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Teleorman, a formulat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, în numele Administraţiei Finanţelor Publice Alexandria, invocând considerentele hotărârilor pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele Tatu şi Nisipeanu, şi arătând, în esenţă, că nu se poate presupune că taxa prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 este afectată de viciile pentru care, în cauzele respective, a fost sancţionată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 140/2011 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008).
Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 noiembrie 2013, sub nr. 2.362/87/2013.
3.4. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
La termenul de judecată din 14 aprilie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a pus în discuţie, din oficiu, necesitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, a dispus sesizarea acestei instanţe în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept menţionate la pct. 1 din prezenta decizie.

4. Normele de drept intern indicate în cuprinsul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Normele din dreptul intern indicate de instanţa de trimitere în cuprinsul sesizării adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt următoarele:

Art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013:

“Art. 4. – Obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:

a) cu ocazia înscrierii în evidenţele autorităţii competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România şi atribuirea unui certificat de înmatriculare şi a numărului de înmatriculare;
b) la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto naţional, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat şi pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situaţia autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanţe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.”

Art. 1 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 88/2013:

“(2) Pentru autovehiculele înmatriculate în România după data de 1 ianuarie 2007, pentru care se solicită transcrierea dreptului de proprietate, timbrul se achită şi în cazul în care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”

5. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă

Prin actul de sesizare a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie – Încheierea din 14 aprilie 2014 – Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că:

– de lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 şi ale art. 1 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 88/2013 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât temeiul de drept al achitării timbrului de mediu (a cărui restituire se solicită) este reprezentat de dispoziţiile legale respective;
– problema de drept enunţată este nouă, deoarece, în urma consultării jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre, faţă de intrarea recentă în vigoare a ordonanţei de urgenţă;
– problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data de 14 aprilie 2014.

6. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

În perspectiva formulării punctului său de vedere, instanţa de trimitere a avut în vedere şi a expus evoluţia legislaţiei în materia unor taxe similare, reprezentată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 şi Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti, precum şi jurisprudenţa comunitară apreciată ca relevantă, fiind indicate hotărârile pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauzele C – 402/09 (Ioan Tatu), C – 263/10 (Iulian Nisipeanu), C – 97/13 şi C – 214/13 (Câmpean şi Ciocoiu).
Faţă de circumstanţele cauzei cu care a cărei soluţionare fost învestită, Curtea de apel, raportat la prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 şi comparând situaţia reclamantului cu cea a unei persoane care ar achiziţiona un autoturism similar de pe piaţa internă, a reţinut că timbrul de mediu ar fi achitat în mod cert şi pentru un autovehicul care a fost înmatriculat pentru prima oară în România după 1 ianuarie 2007, deci, provenind de pe piaţa internă, inclusiv în cazul în care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin urmare, atât cumpărătorului unui autovehicul second – hand provenind de pe piaţa internă cu primă dată de înmatriculare în România după 1 ianuarie 2007, cât şi cumpărătorului unui autovehicul second – hand provenind de pe piaţa unui alt stat membru UE cu primă dată de înmatriculare în acel stat membru UE după 1 ianuarie 2007, i se aplică obligaţia de plată a timbrului de mediu.
În ceea ce priveşte un autovehicul second – hand cu primă dată de înmatriculare anterioară datei de 1 ianuarie 2007, instanţa a apreciat că nu există o certitudine a interpretării unitare a art. 1 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 88/2013.
Astfel, verificând neutralitatea taxei în privinţa vehiculelor de ocazie importate şi a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul naţional anterior instituirii taxei menţionate, întrebarea care se pune este aceea dacă art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 coroborat cu art. 1 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 88/2013 poate fi interpretat în sensul că timbrul de mediu se datorează şi în situaţia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piaţa internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007.

7. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Potrivit celor consemnate în actul de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, părţile au lipsit la termenul de judecată din 14 aprilie 2014 şi, deşi citate cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere asupra necesităţii sesizării, acestea nu s-au prezentat şi nici nu au depus la dosar vreun înscris prin care să îşi exprime opinia.

8. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În urma verificării jurisprudenţei transmise de curţile de apel, Înalta Curte a constatat următoarele:
Într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a reţinut că dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 instituie o discriminare între bunurile provenite de pe piaţa internă şi bunurile provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, aflate în situaţii similare.
Într-o a doua orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 nu instituie o discriminare între autovehiculele achiziţionate din România şi cele achiziţionate dintr-un stat membru al Uniunii Europene şi nu sunt contrare art. 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.
Într-o a treia orientare jurisprudenţială, s-a reţinut că timbrul de mediu se datorează şi în situaţia transcrierii unui autovehicul rulat provenit de pe piaţa internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat faptul că problema de drept nu formează obiectul unei verificări de jurisprudenţă în perspectiva promovării unui recurs în interesul legii.

9. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate repere relevante referitoare la problema de drept ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi.

10. Înalta Curte

10.1. Asupra admisibilităţii sesizării
Ab initio, este necesară verificarea îndeplinirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate a sesizării în raport cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.
În sensul celor reţinute în jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi1, dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă instituie o serie de condiţii de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, condiţii care trebuie să fie întrunite cumulativ, după cum urmează:

– existenţa unei cauze aflate în curs de judecată;
– instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă;
– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
– soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;
– chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;
– chestiunea de drept nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În raport cu sesizarea ce formează obiectul prezentei cauze, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ce derivă din interpretarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul celor expuse în continuare:

– sesizarea a fost formulată în cursul unei cauze aflate în stare de judecată, respectiv Dosarul nr. 2.362/87/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal;
– instanţa care a formulat sesizarea – Curtea de Apel Bucureşti – este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, ca instanţă de recurs;
– cauza care face obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de contencios administrativ competentă, potrivit art. 10 alin. (2) teza întâi coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze recursul declarat împotriva unei sentinţei pronunţate, în primă instanţă, de Tribunalul Teleorman într-un litigiu având ca obiect un act administrativ care priveşte o taxă de până la 1.000.000 lei;
– soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, întrucât litigiul de fond vizează legalitatea refuzului de restituire a timbrului de mediu achitat în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013;
– chestiunea de drept a cărei lămurire se cere este nouă şi nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

10.2. Asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
În esenţă, Înalta Curte a fost sesizată cu dezlegarea chestiuni de drept referitoare la aplicarea timbrului de mediu şi în situaţia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piaţa internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007, în raport cu interpretarea ce urmează a fi dată dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 şi ale art. 1 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 88/2013.
Dispoziţiile supuse interpretării sunt următoarele:

– art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013:

“Art. 4. – Obligaţia de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:

– art. 1 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 88/2013:

“Art. 1. – (2) Pentru autovehiculele înmatriculate în România după data de 1 ianuarie 2007, pentru care se solicită transcrierea dreptului de proprietate, timbrul se achită şi în cazul în care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”

Se constată că prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 nu instituie nicio circumstanţiere în privinţa sferei de aplicare a obligaţiei de plată a timbrului de mediu în raport cu data primei înmatriculări a autovehiculului rulat provenit de pe piaţa internă supus.
În consecinţă, conform principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, atât timp cât legiuitorul nu a introdus un criteriu de aplicare a timbrului de mediu în raport cu data primei înmatriculări a autovehiculului rulat provenit de pe piaţa internă, nici Înalta Curte, pe calea procedurii hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu poate introduce o asemenea circumstanţiere.
Or, atât timp cât actul normativ cu forţă juridică superioară, în speţă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013, nu a introdus o asemenea circumstanţiere, nici actul administrativ cu caracter normativ, având forţă juridică inferioară, emis în aplicarea ordonanţei de urgenţă, respectiv Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 88/2013, nu pot introduce o asemenea condiţionare.
Este adevărat că prevederile art. 1 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 88/2013 fac referire la autovehiculele înmatriculate în România după data de 1 ianuarie 2007, pentru care se achită timbrul de mediu, în condiţiile reglementate, “şi în cazul în care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”. Însă, acest text are în vedere faptul că taxele, a căror neachitare atrage obligaţia de plată a timbrului de mediu, au fost instituite prin reglementări aplicabile începând cu data de 1 ianuarie 20072.
În aceste condiţii, prevederile art. 1 alin. (2) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 88/2013 nu fundamentează o interpretare în sensul că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 nu ar fi aplicabile în situaţia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piaţa internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007.
Această interpretare este sprijinită şi de prevederile art. 1 alin. (1) Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 88/2013, care prevăd că “timbrul de mediu [. . .] reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 [. . .] se aplică, potrivit prevederilor art. 4 din ordonanţa de urgenţă, autovehiculelor din categoriile M1, M2, M3 şi N1, N2, N3, autovehicule în cazul cărora în rubrica 1 «Categoria» din cartea de identitate a vehiculului este înscris unul dintre codurile: M1, M1G, M2, M2G, M3, M3G, N1, N1G, N2, N2G, N3 sau N3G”, fără a face distincţie în funcţie de momentul primei înmatriculări pe piaţa internă.
De altfel, chiar în cuprinsul expunerii de motive la Legea nr. 37/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, se precizează că actul normativ vizează “aplicarea unui timbru de mediu autovehiculelor, în raport cu gradul de poluare” şi “dând eficienţă deplină principiului poluatorul plăteşte, timbrul de mediu pentru autovehicule va fi plătit o singură dată de către toţi cei care achiziţionează autovehicule şi le înmatriculează, dar şi de către cei care au achiziţionat şi care nu au achitat taxa sub diferitele ei forme începând cu luna ianuarie 2007”.
În consecinţă, data de 1 ianuarie 2007 este menţionată în cuprinsul normelor metodologice cu referire la taxa care a fost achitată în temeiul reglementărilor aplicabile începând cu data respectivă, iar nu ca reper pentru excluderea din sfera de aplicare a timbrului de mediu a autovehiculelor rulate înmatriculate anterior acestei date.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
În numele legii
DECIDE:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII – a contencios administrativ şi fiscal şi stabileşte că:
Dispoziţiile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 37/2014, şi ale art. 1 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 88/2013 – se interpretează în sensul că timbrul de mediu se datorează şi în situaţia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piaţa internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007.
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 octombrie 2014.

PREŞEDINTELE SECŢIEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL,
IONEL BARBĂ

Magistrat – asistent – şef delegat,
Bogdan Georgescu

1 Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 1/1/2013/HP de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014.
2 Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, prin care au fost modificate alin. (1), (2) şi (3) ale art. 2141 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.