Procedură fiscală privind rambursarea TVA – proiect de modificare


procedura Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordin pentru modificarea Ordinului A.N.A.F. nr. 5/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată formulate de către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunităţii.

Propunerea a venit după ce prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 au fost aduse modificări art. 1524 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, şi anume, persoana impozabilă nestabilită în Uniunea Europeană care utilizează regimul special nu poate deduce TVA prin declaraţia specială de taxă, conform art. 1471, dar va putea exercita acest drept prin rambursarea taxei aferente importurilor şi achiziţiilor de bunuri/servicii efectuate în România, în conformitate cu prevederile art. 1472 alin. (1) lit. b), chiar dacă o persoană impozabilă stabilită în România nu ar avea dreptul la o compensaţie similară în ceea ce priveşte taxa sau un alt impozit similar, în condiţiile prevăzute de legislaţia ţării în care îşi are sediul persoana impozabilă nestabilită.

Procedura de soluţionare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată formulate de către persoane impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România, stabilite în afara Comunităţii prevedea că organul fiscal competent trebuie să verifice pe pagina de internet a Ministerului Finanţelor Publice a existenţa acordurilor/declaraţiilor de reciprocitate în ceea ce priveşte rambursarea TVA între România şi ţara solicitantului, în vederea soluţionării cererilor de rambursare. Pentru a adapta modificarea art. 1524 din Codul fiscal se stabileşte că nu este necesară verificarea de către organul fiscal competent a existenţei acordurilor/declaraţiilor de reciprocitate în ceea ce priveşte rambursarea TVA între România şi ţara solicitantului.

Dacă va fi adoptat acest proiect, modificările urmează să se aplice de la 1 ianuarie 2015.