Invocarea OUG din 2012 e dezinformare


images

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează faptul că OUG 70/2012 din noiembrie 2012 – act oferit de orice program legislativ, a fost adoptată înainte de alegerile parlamentare pentru a reglementa votul militarilor şi personalului civil din străinătate, scrutin care se desfăşoară într-un singur tur.

 

“Prin urmare, invocarea OUG 70/2012 drept precedent pentru situaţia actuală, în condiţiile în care aceasta a fost emisă înaintea unor alegeri parlamentare care se desfăşoară într-un singur tur de scrutin faţă de alegerile prezidenţiale care se desfăşoară, de regulă şi potrivit legii, în două tururi de scrutin, argumentându-se că ar putea fi emise ordonanţe de urgenţă între două tururi de scrutin, reprezintă o dezinformare voită a opiniei publice”, menţionează MAE.

Reamintim că prin Ordonanţa de urgenţă, la articolul 8 s-a introdus un nou alineat, cu următorul cuprins: “Militarii, poliţiştii şi personalul civil român din instituţiile sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională trimişi în misiune în teatre de operaţiuni din străinătate îşi exercita dreptul de vot la orice secţie de votare constituită în ţara în care îşi desfăşoară misiunea”.