Combaterea braconajului piscicol şi cinegetic în Delta Dunării


delta dunarii
Ministerul Mediului şi Schimărilor Climatice a supus dezbaterii publice proiectul de OUG pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Prin proiectul de act normativ se urmăreşte creearea unui organism unic de control în vederea combaterii braconajului piscicol şi cinegetic pentru evitarea situaţiilor de suprapunere de atribuţii şi control în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Totodată prin actul normativ propus spre adoptare se preconizează adoptarea rapidă a unor măsuri de verificare şi control, în direcţia:

  • înregistrării cantităţii reale a produselor obţinute din activitatea de pescuit comercial şi a fiscalizării corecte pentru eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat;
  • exploatării durabile a resurselor acvatice vii, în limitele trasate de necesitatea conservării acestor resurse şi a protecţiei ecosistemelor naturale şi cu respectarea normelor europene privind conservarea şi exploatarea durabilă a resurselor piscicole în conformitate cu politica comună în domeniul pescuitului;
  • conservării şi stimulării ocupaţiilor tradiţionale în Deltă, prin promovarea unor măsuri de stopare a practicilor comerciale necompetitive şi de valorificare a resurselor naturale în condiţii de eficienţă;
  • reducerii fenomenelor cu impact asupra fondului piscicol si cinegetic şi a biodiversităţii în general;
  • înlăturării suprapunerii competenţelor de control, constatare si sancţionare a contravenţiilor în domeniul protecţiei mediului, a fondului cinegetic şi a resursei piscicole in perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării si, totodată,
  • a operaţionalizării unui organism unic de control in perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Neadoptarea unor măsuri urgente care să înlăture suprapunerea atribuţiilor în materia prevenirii, constatării şi sancţionării încălcării prevederilor legale privind protecţia mediului, a fondului cinegetic şi a resursei piscicole din perimetrul Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării” este de natură a crea disfuncţionalităţi în activitatea de control şi inspecţie.