Ministerul Finanţelor a pregătit un proiect de lege pentru înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM), care va fi condus de un consiliu format din reprezentanţi ai BNR, ASF şi ai Guvernului.
Obiectivul CNSM este menţinerea stabilităţii financiare, inclusiv prin consolidarea capacităţii sistemului financiar de a rezista la şocuri şi prin diminuarea acumulării de riscuri sistemice.
Conform documentului, Comitetul va emite de recomandări sau avertizări pentru asigurarea implementării recomandărilor sau avertismentelor Comitetului European pentru Risc Sistemic şi va monitoriza implementarea recomandărilor Comitetului European pentru Risc Sistemic (CERS) şi a măsurilor adoptate la nivel naţional ca urmare a recomandărilor şi avertizărilor emise de CERS.
De asemenea, CNSM va avea responsabilităţi şi în ceea ce priveşte coordonarea gestiunii crizelor financiare în sensul emiterii de recomandări în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru reducerea riscului de contaminare în cazul în care unul sau mai mulţi participanţi la sistemul financiar se confruntă cu dificultăţi care au impact sistemic, precum şi a monitorizării implementării acestora.
Într-un comunicat transmis de Ministerul Finanţelor se menționează că “Proiectul de act normativ are un impact pozitiv asupra mediului de afaceri, întrucât stabilitatea financiară asigură un cadru economic prielnic implementării strategiilor de afaceri, diminuând probabilitatea apariţiei factorilor economici exogeni cu impact negativ. De asemenea, proiectul de act normativ are un impact social pozitiv întrucât stabilitatea financiară este un bun public de care beneficiază fiecare cetăţean. O politică macroprudenţială eficientă contribuie la diminuarea probabilităţii de apariţie a crizelor financiare. Menţinerea stabilităţii financiare şi implicit a unui cadru macroeconomic stabil, are un impact pozitiv prin reducerea magnitudinii etapelor de creştere economică redusă sau negativă, diminuarea şomajului, asigurarea accesului la finanţare”