Legea cartelelor telefonice


1

Legea privind cartelele prepay este neconstituţională în ansamblul sau, pentru că nu oferă garanţii care să asigure confidenţialitatea datelor personale, se menţionează într-o decizie a CCR, publicată în Monitorul Oficial.

Actul normativ declarat neconstituţional prevedea că persoanele care deţin o cartelă telefonică prepay, precum şi cele care intenţionează să cumpere o astfel de cartelă ar fi trebuit să se înregistreze din 2015 la operatorul de telefonie cu un act de identitate.

În prezent, cumpărarea sau deţinerea unei cartele telefonice prepay nu presupune prezentarea buletinului de către cumpărător.


Prin Decizia CCR nr. 461/2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie, Curtea a declarat neconstituţională Legea pentru modificarea şi completarea OUG nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice (n.r. legea cartelelor prepay).

CCR motivează că actul normativ nu respectă condiţiile impuse de principiul proporţionalităţii, nu oferă garanţii care să asigure confidenţialitatea datelor cu caracter personal, aducând atingere însăşi esenţei drepturilor fundamentale referitoare la viaţă intimă, familială şi privată şi la secretul corespondenţei, precum şi libertăţii de exprimare.