Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că săptămâna viitoare se va actualiza într-o a doua etapă lista cu medicamente compensate şi gratuite.
În dezbatere publică s-a lansat HG – care practic este finală din acest punct de vedere cu medicamentele care intră automat, deci cele care nu produc costuri suplimentare. S-au primit şi anumite sugestii, anumite contestaţii, probabil că nu vor fi şapte medicamente, ci probabil că vor fi mai multe. Asta înseamnă că pe lângă prima actualizare, a doua actualizare se face imediat, deci săptămâna viitoare când va intra în şedinţa de Guvern. S-a creat procedura şi avem OUG care va permite CNAS din 29 octombrie de la şedinţa de Guvern din acel moment cu prioritate probabil încep acordurile cost-volum pe partea de Hepatită C. Cele 12 sau câte sunt intră în momentul în care va trece HG, deci săptămâna viitoare. (…) Spuneam de terapiile pe Hepatită C, însă şi aici cred că şi cei care aduc aceste medicamente trebuie să fi foarte înţelegători, trebuie să ştie clar care este puterea de cumpărare a României, dar sunt convins că toată lumea este foarte decisă de a soluţiona cât mai repede problema, a afirmat ministrul.
Săptămâna viitoare ar putea fi introduse pe lista medicamentelor compensate încă 7 sau 12 molecule, în funcţie de rezultatul la contestaţiile depuse, potrivit autorităţilor.
Informaţiile publicate de ECONOMICA.net pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.