Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin al ministrului Justiţiei pentru modificarea și completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, aprobat prin Ordinul ministrului Justiţiei nr. 1.226/C/2009.
Astfel, actul normativ arată că Serviciul de prevenire şi combatere a infracţiunilor de terorism şi a celor contra siguranţei statului este condus de un procuror şef serviciu şi are în structură 1 birou, condus de un procuror şef.
De asemenea, Centrul de Aplicaţii Operaţionale al Procurorilor este condus de un procuror şef asimilat procurorului şef serviciu, are în structură 2 birouri, conduse de procurori şefi, şi are următoarele atribuţii:
– studiază cauzele care generează săvârşirea infracţiunilor de criminalitate organizată, trafic de droguri, criminalitate economico – financiară, criminalitate informatică şi terorism şi a condiţiilor care le favorizează, elaborează propuneri în vederea eliminării acestora, precum şi pentru perfecţionarea legislaţiei penale în acest domeniu;
– constituie şi actualizează baza de date vizând infracţiunile ce sunt date în competenţa direcţiei;
– elaborează metodologia privind activitatea de urmărire penală în cauze complexe privind criminalitatea organizată şi terorismul;
– organizează şi administrează baza de date privind criminalitatea organizată şi terorismul;
– desfăşoară activităţi specifice de pregătire profesională a procurorilor şi a altor categorii de personal, în cooperare cu Institutul Naţional al Magistraturii, potrivit programelor acestuia ş.a..