Iniţiativa legislativă privind insolvenţa persoanelor fizice


descărcare

Iniţiativă legislativă privind insolvenţa persoanelor fizice, iniţiată de un deputat PSD, a primit aviz favorabil din partea Guvernului, contrar condiţiilor impuse de FMI,  în scrisorile de intenţie, că în ultimii doi ani să se facă toate eforturile pentru a evita adoptarea unor astfel de iniţiative.

Reamintim că în ultimii doi ani, Executivul a respins mai multe iniţiative legislative pe această temă.

Proiectul prevede că românii care au datorii sau credite şi rate la bănci trebuie să beneficieze de reglementări clare şi coerente care să protejeze persoanele fizice, debitori de bună credinţă, de situaţia în care, sufocaţi de cumulul de datorii pe care trebuie să le ramburseze, ajung în imposibilitate de plată.

Scopul actului normativ este de a asigura acoperirea datoriilor persoanelor fizice fără activităţi antreprenoriale, aflate în insolvenţă, prin intermediul rambursării datoriilor în baza unui plan ori prin intermediul lichidării bunurilor respectivilor debitori.

Debitorul va fi considerat în imposibilitate de a-şi achita datoriile la scadenţă dacă este incapabil să îşi achite două sau mai multe datorii, faţă de doi sau mai mulţi creditori, în decurs de peste 30 de zile de la data scadentă a acestora. În această situaţie, va avea dreptul să depună o cerere de “insolvenţă” şi o propunere de plan pentru rambursarea datoriilor.