La 23 septembrie, Traian Băsescu a promulgat legea care prevede avantaje pentru bugetarii ce au obţinut venituri nelegale, respectiv personalul din învăţământul preuniversitar nu va mai da înapoi banii statului.
Potrivit actului normativ se exonerează de la plată:
– sumele nerecuperate de către instituţiile publice reprezentând contravaloarea tichetelor cadou acordate în anii 2008 şi 2009,
– sumele reprezentând plata indemnizaţiilor pentru concediile medicale ale salariaţilor suportate integral din credite primite de la bugetul de stat,
– sumele reprezentând plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, alte drepturi precum şi despăgubiri morale către salariaţii disponibilizaţi din administraţia publică centrală şi local,
– sumele reprezentând plata salariilor şi alte drepturi salariale acordate salariaţilor care au fost numiţi în funcţii publice în temeiul unor acte normative emise de Guvernul României şi care au continuat exercitarea funcţiilor şi după respingerea sau declararea lor ca fiind neconstituţionale.
În cele ce urmează proiectul de lege va fi publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.