Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ Americană în România, prevederile din proiectul de modificare şi completare a Codului Silvic nu asigură o securitate reală şi sustenabilă a fondului forestier şi ar putea avea efecte dezastruoase pe termen mediu şi lung asupra fondului forestier, a economiei şi a echilibrului ecologic.
“Am luat act cu surprindere de noul proiect pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008, adoptat de Senatul României în şedinţa din 17 septembrie 2014 şi înaintat Camerei Deputaţilor, camera decizională, în procedură de urgenţă. Modificările propuse prin acest proiect nu sunt menite nici pe departe să rezolve problema dramatică a defrişărilor şi retrocedărilor ilegale, aşa cum au fost prezentate de Curtea de Conturi a României în anul 2013 în Raportul de audit privind «Situaţia patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990 – 2012»“, se arată în textul comunicatului AmCham, una dintre cele mai puternice organizaţii de investitori din România.
AmCham propun Camerei Deputaţilor o analiză aprofundată a proiectului de lege şi a efectelor dezastruoase pe care modificările propuse le-ar putea avea pe termen mediu şi lung asupra fondului forestier, a economiei şi a echilibrului ecologic.
“Solicităm de asemenea Guvernului adoptarea de măsuri ferme şi imediate pentru soluţionarea problemelor agravate legate de defrişările ilegale şi retrocedările abuzive de fond forestier, după cum urmează: iniţierea unui moratoriu de minim 6 luni în vederea suspendării concesiunilor şi a licenţelor de exploatare forestieră şi verificarea tuturor aspectelor legale şi a documentelor ce au stat la baza emiterii acestora; intensificarea controalelor efectuate de autorităţile abilitate în domeniul forestier şi aplicarea de sancţiuni prompte şi proporţionale cu impactul cauzat; măsuri imediate în cazurile de defrişări ilegale şi retrocedări abuzive supuse atenţiei publice de diverse părţi interesate şi sesizarea organelor abilitate“, precizează AmCham.