Modificări la Ghidul de finanţare a Programului Rabla


descărcare

Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional, aprobat prin Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 364/2014 – act oferit de orice program legislativ, a suferit modificări aduse prin Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 1550/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din data de 12 septembrie 2014.

Modificările se referă la art. 15 alin. (2) din Ghid, prin prelungirea termenului până la care proprietarii acceptaţi pot solicita înscrierea la unul dintre producătorii validaţi care au încheiat contract de finanţare nerambursabilă cu Autoritatea, respectiv de la 30 septembrie până la data de 31 octombrie a anului de desfăşurare a programului.

De asemenea, se modifică dispoziţiile privind: definiţia proprietarului acceptat, condiţiile de acordare a primei de casare, distribuirea unităţilor alocate, înscrierea şi acceptarea în program.