În următoarele zile, Ministerul Finanţelor Publice va publica un proiect de ordonanţă care prevede plăţile cu cardul la ghişeele ANAF, dar şi plăţi online pentru sumele datorate, precum şi posibilitatea contribuabililor de a efectua plăţile către Fisc, primării şi alte instituţii publice în acelaşi loc.
Ministrul Finanţelor Publice, Ioana Maria Petrescu a declarat că “În momentul când vom ieşi cu proiectul de ordonanţă vom vedea în ce formă este, dar este foarte posibil să fim primii din lume care vom avea un astfel de sistem”.
Ministrul a mai afirmat că proiectul de ordonanţă pune bazele legale ale unui astfel de sistem, însă pentru aplicarea sa este nevoie de o perioadă de aproximativ 6-12 luni pentru ca o persoană să-şi poată plăti taxele cu cardul la ghişeu.
În opinia lui Valentin Mavrodin, directorul Direcţiei Trezorerie şi Contabilitate Publică în MFP, aplicarea acestui proiect legislativ ar acoperi atât taxele achitate către ANAF, cât şi cele către primării.