La 1 septembrie Senatul a decis scutirea de la plată a cadrelor didactice pentru sumele ce reprezintă venituri de natură salarială pe care acestea trebuie să le restituie.
Programul legislativ prevedea iniţial scutirea de la plată a personalului încadrat în unităţile de învăţământ din Lupeni, Petroşani şi Vulcan pentru veniturile de natură salarială pe care trebuie să le restituie în urma constatării unor prejudicii de către Curtea de Conturi.
Preşedintele Băsescu a cerut ulterior reexaminarea actului normativ, considerându-l lipsit de temei, deoarece face referire doar la singur caz, respectiv personalul încadrat în unităţile de învăţământ din localităţile sus-menţionate.
Senatorul PSD Ecaterina Andronescu, unul dintre iniţiatorii proiectului a precizat că propunerea legislativă privind exonerarea de la plată a unor sume de către personalul plătit din fonduri publice se referă la cadrele didactice care, în mod eronat, nu au fost cuprinse într-o hotărâre a Guvernului Boc.