Vama va introduce semnătura electronică extinsă


semnatura-electronica
Potrivit unui proiect de ordin al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, semnătura electronică extinsă va fi utilizată la derularea formalităţilor vamale pentru mărfurile introduse şi scoase din Uniunea Europeană.

Utilizarea semnăturii electronice extinse se implementează în fază pilot pentru declaraţiile sumare de intrare depuse în aplicaţia ICS-RO pentru mărfurile ce urmează a fi introduse în Uniunea Europeană pe baza unei declaraţii sumare de intrare. Transmiterea de către declarant/reprezentant a declaraţiei sumare de intrare, a cererii de rectificare sau a cererii de rerutare, prin intermediul aplicaţiei ICS-RO, la biroul vamal se realizează cu semnătură electronică extinsă. Aplicaţia ICS-RO transmite mesaje de răspuns către declarant/reprezentant, având ataşată semnătura electronică extinsă”, prevede proiectul de act normativ.

Utilizarea semnăturii electronice extinse în aplicaţia ICS-RO este facultativă pentru o perioadă de şase luni de la data intrării în vigoare a ordinului. După expirarea acestui termen utilizarea semnăturii electronice extinse devine obligatorie.