Amenzi “usturătoare” pentru operatorii feroviari


lc+olesea
La 5 august în Monitorul Oficial
a fost publicată o hotărâre de guvern ce prevede amenzi “usturătoare” pentru transportatorii feroviari care nu asigură călătorilor diverse facilităţi, precum accesul cu bicleta în trenuri, informaţii legate de modificări ale duratei călătoriei, întârzieri, etc.

Potrivit actului normativ dacă operatorii feroviari nu permit călătorilor să-şi aducă bicicletele în tren, chiar şi contra cost, ei pot fi sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 1.000 lei şi 3.000 lei.

Deasemenea actul prevede amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei în cazul în care întreprinderile feroviare nu îşi fac publice deciziile de întrerupere a serviciilor feroviare prin mijloace adecvate, înaintea punerii în aplicare a acestor decizii.

Dacă transportatorii feroviari nu oferă călătorilor, în timpul călătoriei, o serie de informaţii minimale, precum serviciile la bord, următoarea gară, întârzierile, ei riscă amenzi cuprinse între 1.000 lei şi 3.000 lei.

În cazul decesului sau rănirii unui călător, compania feroviară este obligată ca în maximum 15 zile de la stabilirea identităţii persoanei fizice să facă plăţile în avans proporţional ecu prejudiciul suferit, în caz contrar compania va fi amendată cu sume între 5.000 lei şi 10.000 lei.

Hotărârea de Guvern va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.