Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a supus dezbaterii publice proiectul de Hotărâre pentru aprobarea metodologiei privind realizarea obligaţiilor ce revin autorităţilor şi profesioniştilor implicaţi în prevenirea şi intervenţia în situaţia copiilor părăsiţi în unităţi sanitare.
Proiectul de act normativ detaliază paşii pe care reprezentanţii unităţilor sanitare, ai serviciilor publice de asistenţă socială, a celor de stare civilă, poliţiei şi ai direcţiilor generale de asistenţă socială şi protecţia copilului trebuie să îi parcurgă pentru îndeplinirea responsabilităţilor ce le revin în ceea ce priveşte copilul aflat în risc de părăsire sau părăsit în unitatea sanitară.
Ceea ce este important de menţionat în acest context este aceea că pentru activităţile prevăzute în sarcina fiecăreia dintre autorităţile mai sus menţionate sunt prevăzute şi termenele înăuntrul cărora acestea trebuie realizate, astfel încât durata lor să fie una de natură să nu favorizeze şederea prelungită şi nejustificată a copiilor în maternităţi sau unităţi sanitare.
Prin proiectul de act normativ este creat cadrul legal necesar încheierii de protocoale de colaborare la nivel local, protocoale în cadrul cărora por fi prevăzute atribuţiile fiecărei instituţii, responsabilităţile acestora, persoanele desemnate pentru urmărirea şi punerea în aplicare a prevederilor prezentului proiect de hotărâre.
În acelaşi timp, având în vedere că în practică au fost înregistrate cazuri în care competenţa preluării sau instrumentării cazurilor acestor copii era tergiversată, în mod subiectiv de către autorităţile de la nivel local, prin intermediul actului normativ supus aprobării este instituită în mod clar şi fără echivoc obligativitatea DGASPC din judeţul pe al cărui teritoriu se află domiciliul familiei naturale a copilului de a prelua copilul în situaţia în care naşterea a avut loc în alt judeţ/sector decât cel de domiciliu.