MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
ORDIN
pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a operatorilor economici
În baza art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) şi ale art. 28 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul finanţelor publice emite prezentul ordin.
Art. 1. – Se aprobă Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a operatorilor economici, cuprins în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2. – (1) Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a operatorilor economici prevăzut la art. 1 se aplică persoanelor cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV – a a Comunităţilor Economice Europene, parte componentă a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 3.055/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei.
(2) Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a operatorilor economici prevăzut la art. 1 se aplică, de asemenea, societăţilor cărora le sunt incidente Reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, aprobate prin Ordinul viceprim – ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi care în exerciţiul financiar precedent au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei.
(3) Pentru întocmirea raportărilor contabile la 30 iunie 2014, încadrarea în criteriul prevăzut la alin. (1), respectiv alin. (2), se efectuează pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare anuale ale exerciţiului financiar precedent, respectiv a balanţei de verificare încheiate la finele exerciţiului financiar precedent. Aceleaşi prevederi se aplică şi în cazul entităţilor care au optat pentru un exerciţiu financiar diferit de anul calendaristic, potrivit Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Persoanele care fac obiectul prezentului ordin sunt denumite în înţelesul acestuia entităţi.
Art. 3. – (1) Pentru asigurarea informaţiilor destinate sistemului instituţional al statului, prevederile prezentului ordin se aplică şi subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European, indiferent de exerciţiul financiar ales, în condiţiile legii. Subunităţile deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinând Spaţiului Economic European verifică încadrarea în criteriul prevăzut la art. 2 pe baza indicatorilor determinaţi conform raportării contabile anuale la 31 decembrie 2013.
(2) Din punct de vedere contabil, sediile permanente din România care aparţin unor persoane juridice cu sediul în străinătate reprezintă subunităţi fără personalitate juridică ce aparţin acestor persoane juridice şi au obligaţia întocmirii raportărilor contabile cerute de Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În situaţia în care persoana juridică cu sediul în străinătate îşi desfăşoară activitatea în România prin mai multe sedii permanente, raportările contabile cerute de Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se întocmesc de sediul permanent desemnat să îndeplinească obligaţiile fiscale, acestea reflectând activitatea tuturor sediilor permanente.
Art. 4. – Operatorii economici prevăzuţi de Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ – teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, vor asigura şi respectarea prevederilor acesteia.
Art. 5. – Entităţile autorizate, reglementate şi supravegheate de Banca Naţională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, vor depune la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice raportări contabile la 30 iunie 2014 în formatul şi în termenele prevăzute de reglementările emise de Banca Naţională a României, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru domeniul asigurare, asigurare – reasigurare şi reasigurare, pentru domeniul pensiilor private şi pentru domeniul pieţei de capital.
Art. 6. – La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul viceprim – ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.013/2013 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2013 a operatorilor economici, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 24 iulie 2013.
Art. 7. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul finanţelor publice,
Ioana – Maria Petrescu
Bucureşti, 16 iulie 2014.
Nr. 936.