Modificarea Legii educaţiei după răspunsul sindicatelor


1

Avocatul Poporului anunţă că se va pronunţa asupra criticilor de neconstituţionalitate privind OUG nr. 49/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 486 din 30 iunie 2014, care modifică Legea educaţiei, după ce va primi şi punctele de vedere ale Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ “Spiru Haret” şi Federaţiei Educaţiei Naţionale.

Printre obiectivele care au stat la baza modificării Legii educaţiei, au fost internaţionalizarea şi lărgirea plajei educaţionale, aspecte care justifică urgenţa adoptării modificării legislative, întrucât atât admiterea în facultăţi, cât şi admiterea la doctorat se desfăşoară în această perioadă, evidențiază preşedintele CNR.

După adoptarea OUG nr. 49/2014, din cei 92 de membri ai Consiliului Naţional al Rectorilor, 88 de membri şi-au exprimat un vot favorabil faţă de schimbările efectuate.

Privitor la funcţia de rector, preşedintele CNR a amintit că au rămas în vigoare prevederile Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, potrivit cărora, rectorul este ales de toate cadrele didactice şi de 25 la sută dintre studenţi, iar referitor la doctorat, el a subliniat faptul că nimeni nu a contestat valoarea şi importanţa doctoratului organizat în regim de frecvenţă redus, calitatea unei teze de doctorat fiind evaluată prin proceduri specifice, care rămân neschimbate, competenţele dobândite de absolventul de studii doctorale fiind cele care trebuie evaluate în vederea acordării titlului, şi nu forma de învăţământ.

Avocatul Poporului precizează că va avea în vedere argumentele prezentate, reamintind că în prezent se mai aşteaptă răspunsurile Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ “Spiru Haret” şi ale Federaţiei Educaţiei Naţionale, urmând ca ulterior să se pronunţe şi asupra criticilor de neconstituţionalitate formulate.

Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare Avocatului Poporului prin care îi solicită să reanalizeze posibilitatea de a sesiza Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a OUG nr. 49/2014.