Regulamentul de organizare și funcționare al Comisiei centrale de arbitraj, proiect


computerNoutăţi legislative: Ministerul Sănătăţii a publicat spre consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei centrale de arbitraj și a procedurii arbitrale de soluționare a litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și casele de asigurări de sănătate.

Astfel, Comisia centrală de arbitraj este o instituţie permanentă de arbitraj, fără personalitate juridică, independentă în exercitarea atribuţiilor ce îi revin, organizată şi funcţionând în conformitate cu prezentul regulament.

Aceasta are ca scop organizarea soluţionării prin arbitraj a litigiilor dintre furnizorii de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale şi casele de asigurări de sănătate, la solicitarea uneia dintre părţi, în condiţiile şi potrivit procedurilor dreptului comun și în baza convenției părților.

Comisia este formată din 6 arbitri: 3 arbitri  numiţi de CNAS, și câte un arbitru numit de către CMR, CFR şi CMDR. Preşedinte al comisiei va fi desemnat din rândul arbitrilor pe baza voturilor acestora.

De asemene, prevederile regulamentului se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, mai arată proiectul de act normativ.