Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat Codul de Etică şi Integritate al personalului Autorităţii.
Documentul cuprinde norme de comportament, de etică şi de integritate, precum şi principii de conduită profesională pe care personalul ASF trebuie să le respecte.
Codul prevede, printre altele, situaţiile de incompatibilitate, conflictele de interese şi reglementează relaţiile de rudenie din cadrul Autorităţii. De asemenea, Codul de Etică şi Integritate stabileşte care este regimul cadourilor, serviciilor sau a oricăror avantaje de care personalul ASF ar putea beneficia în exercitarea funcţiilor deţinute în cadrul instituţiei.
Pentru a elimina favoritismele şi unele situaţii stânjenitoare pentru salariaţii ASF şi pentru membrii Consiliului, nu vor fi angajate în cadrul Autorităţii persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin de până la gradul al II-lea cu persoane din cadrul ASF.
În cazul în care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, membrilor Consiliului sau salariaţilor ASF li se oferă cadouri, precum şi orice alte servicii, favoruri, invitaţii sau avantaje, asimilate cadourilor, a căror valoare depăşeşte echivalentul a 100 de lei, aceştia au obligaţia să le declare în termen de 30 de zile de la primire.
“Este un pas important în construcţia noastră instituţională. Valorile etice şi morale, într-o lume modernă şi mai ales în industriile financiare, constituie baza pe care se aşează pregătirea profesională. Competenţa şi autoritatea se impun prin valori, comportamente şi profesionalism. Vrem să dăm un exemplu şi pentru pieţele financiare reglementate care trebuie să împărtăşească aceleaşi principii“, a declarat Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF.