Noi modificări la Codul Rutier


lc-olesea
Încă din 2013 a fost inițiat un proiect de modificare a Codului Rutier, care  a fost reluat în dezbatere de către Camera Deputaţilor, şi care  se referă la introducerea iluminatului continuu pe timp de noapte a lucrărilor care se execută pe drumurile publice. 

Inițiativa a fost propusă drept rezultat a numărului mare de oameni care mor anual în accidentele de circulație din România.  Pe lângă iluminatul slab pe străzile României,  printre cauzele de producere a accidentelor de circulație se enumeră:
– starea tehnică deficitară a drumurilor,
– calitatea slabă a materialelor utilizate la efectuarea de reparaţii curente,
– semnalizarea precară a lucrărilor de reparaţii.

Potrivit raportului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, România se plasează printre ţările europene cu o rată relativ mare a deceselor în urma unor accidente produse pe drumurile publice – 11,1 la sută de mii de locuitori, aceeaşi cu a Lituaniei, dar mai mare decât cele înregistrate de Bulgaria (10,4) şi Ungaria (9,1).

Proiectul de modificare a Codului Rutier a primit deja avizul Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională şi a fost trimis pentru raport la: Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură.