Agenția Națională de Administrare Fiscală a lansat în dezbatere publică, proiectul de Ordin pentru completarea unor formulare privind administrarea impozitului pe venit şi contribuţiilor sociale.
Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la Titlul III din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.72 din 30 ianuarie 2012, se modifică după cum urmează:
1.La Anexa nr.1, formularul 250 “Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice”, cod 14.13.02.13/a, se modifică şi se înlocuieşte cu formularul prevăzut în anexa nr.1.
2. La Anexa nr.1, formularul 251 “Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice”, cod 14.13.02.13/5a, se modifică şi se înlocuieşte cu formularul prevăzut în anexa nr.2.
3. La Anexa nr.1, formularul 260 „Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi privind obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale” cod 14.13.02.13./3a, se modifică şi se înlocuieşte cu formularul prevăzut în anexa nr.3.
În Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr.117/2014 pentru aprobarea formularului 650 “Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor”, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.103 din 11 februarie 2014, se modifică formularul 650 “Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor”, cod 14.13.02.15/cfb din anexa nr.1, se modifică şi se înlocuieşte cu formularul prevăzut în anexa nr.5.