Guvernul României a adoptat hotărârea pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind exceptarea unor categorii de consumatori finali de la aplicarea Legii nr. 220/2008, republicată în Monitorul Oficial nr. 577 din 13 august 2010, pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.
În funcție de electrointensitatea operatorilor economici, exceptarea se realizează diferențiat, de ex: 85% în cazul unei electro intensități mai mari de 20%, 60% în cazul unei electro intensități de 10-20% și 40% în cazul unei electro intensități de 5-10%, a anunțat Ministerul Economiei.
Numărul estimat al beneficiarilor de ajutor de stat acordat în temeiul prezentei hotarâri este 300, iar bugetul total estimat alocat schemei de ajutor de stat este de 750 milioane euro.
De exceptări pot beneficia în exclusivitate intreprinderile care îndeplinesc cumulativ, la data solicitării, printre altele, următoarele criterii de eligibilitate:
- nu înregistrează debite restante la bugetele componente ale bugetului general consolidat;
- punerea în aplicare, pe baza auditurilor energetice, a unor măsuri de creștere a eficienței energetice;
- menținerea locurilor de muncă pe durata schemei precum și nedisponibilizarea pe respectiva perioadă a mai mult de 25% din numărul angajaților;
- încheierea de parteneriate cu instituțiile de învățământ pentru creșterea pregătirii profesionale și atragerea de personal calificat.
Industria electrointensivă din România asigură circa 20% din consumul final brut de energie. Acest sector este și cel mai mare generator de locuri de muncă, la nivelul anului 2012 asigurând direct aproximativ 760.000 locuri de muncă și indirect aproximativ 1.500.000 de posturi.