Codul fiscal se modifică


1

Într-un proiect de act normativ privind modificarea Codului fiscal, publicat în Monitorul Oficial, se menționează că contribuabilii cei care obțin anumite categorii de venituri ar putea beneficia de o deducere specială lunară pentru restructurarea creditului.

Ministerul Finanțelor (MFP) intenționează sa modifice din nou Codul fiscal, de aceasta data pentru a acorda anumite facilități celor care au credite la banci. Astfel, ministerul a lansat un proiect de ordonanță de urgență care prevede ca persoanele fizice care realizeaza anumite venituri  și care își restructurează creditele ar putea beneficia din partea statului de o deducere speciala lunară.

Persoanele fizice care obțin venituri din salarii mai mici de 2.000 lei/luna ar putea să primească o deducere lunară de maximum 900 lei, pentru restructurarea creditelor pe o perioada de maximum doi ani. Însă contribuabilii vor trebui să îndeplinească o serie de cerințe și de asemenea, va fi introdus un mecanism de restructurare a împrumuturilor.

Potrivit proiectului de act normativ, persoanele fizice, care sunt titulare ale unor contracte de credite supuse restructurarii, primite de la unul sau mai mulți împrumutători, urmează să aiba dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub forma de deducere specială pentru credite care va acorda pentru fiecare luna a perioadei impozabile, numai pentru veniturile din salarii realizate la locul unde se află funcția de bază.

Conform dispozițiilor propuse de MFP, pentru a primi deducerea specială, persoanele fizice ar trebui să îndeplinească cumulativ urmatoarele condiții:

  • să fie titulari ai unor contracte de credit aflate în derulare la data de 31 mai 2014, indiferent de vechimea acordării creditului;
  • la data de 1 ianuarie 2016 creditul să fi fost supus restructurării;
  • să realizeze venituri din salarii prevazute la art. 55 altele decât alin. (2)-(4) din Codul fiscal, la funcția de bază, de până la 2.000 lei, inclusiv, în fiecare lună a perioadei impozabile în care se acordă deducerea.

Important! Documentele se vor păstra la angajator pentru acordarea facilității fiscale.

Potrivit proiectului de act normativ, deducerea specială lunară pentru creditele restructurate ar putea fi luată în considerare la stabilirea bazei de calcul asupra căreia se aplică impozitul de 16%.

Contribuabilii care obțin venituri din salarii și din pensii

În cazul în care contribuabilul realizează venituri atât din salarii, cât și din pensii, deducerea specială pentru credite s-ar putea acorda la stabilirea bazei impozabile pentru venitul realizat de la o singură sursă desemnată de contribuabil, se menționează în proiectul de ordonanță de urgență.

Contribuabilii care obțin venituri din pensii

Deducerea speciala de 900 lei/luna pentru credite urmează să se acorde și persoanelor fizice care realizează un venit brut lunar din pensii la locul desemnat pentru acordarea deducerii speciale pentru credite, de până la 2.000 lei, inclusiv, în fiecare lună a perioadei impozabile în care se acordă deducerea, se arată în documentul citat. Această facilitate ar urma să se aplice începând cu veniturile din pensii aferente lunii ianuarie 2016.

Contribuabilii care obtin venituri din pensii și din salarii

În situația în care contribuabilul realizează venituri atât din pensii, cât și din salarii, deducerea specială pentru credite se va acorda la stabilirea bazei impozabile pentru venitul realizat de la o singură sursă desemnată de contribuabil.

Contribuabilii vor avea obligația să înștiințeze plătitorul de venit ales pentru acordarea deducerii speciale pentru credite prin depunerea unei declarații pe propria răspundere că nu beneficiază de deducerea respectivă la determinarea bazei impozabile pentru alte venituri realizate din pensii sau salarii.

MFP propune introducerea unui mecanism de restructurare a creditelor, potrivit proiectului de act normativ, care ar putea fi aplicat de bănci și instituții financiare nebancare, înscrise în Registrul general (BNR), care optează pentru restructurarea creditelor.

Același document stabilește ca restructurarea trebuie să îndeplinească cumulativ urmatoarele cerințe:

a) să fie acordată pentru credite care nu înregistrează întârzieri la plata sau care au întârzieri la plata de cel mult 90 zile;

b) să conducă la diminuarea cu cel mult jumatate a obligațiilor lunare de plata ale debitorului, aferente creditului supus restructurării, pentruo perioadă de maximum doi ani;

c) să asigure prelungirea duratei inițiale a creditului cu perioada pentru care se diminuează obligatiile de plata conform lit.b);

d) suma reprezentând diminuarea prevăzută la lit. b) și prețul finanțării aferent acesteia să fie distribuite uniform pe o durată echivalentă cu cea pentru care a fost acordata diminuarea obligațiilor de plată, începând cu data de la care nu mai operează diminuarea respectivă, prevazută la lit. b);

e) rata dobânzii aferentă obligațiilor de plata din perioada de prelungire a duratei inițiale a creditului (lit. c) nu poate fi mai mare decât rata dobanzii prevăzută de contract la data solicitarii acordarii restructurării;

f) împrumutătorul nu poate majora rata dobânzii sau alte costuri aferente finanțării și nici impune alte costuri.