Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat că angajații care aduc dovezi că firmele la care lucrează încalcă legislația din domeniul concurenței ar putea primi drept recompensă o parte din amenzile pe care le plătește compania.
Bogdan Chirițoiu a mai precizat că această practică funcționează foarte bine în Ungaria, prin urmare, şi-ar dori să aducă Legii Concurenței o modificare în acest sens.
De asemenea, președintele Consiliului Concurenței, a mai informat că Legea Concurenței ar putea fi modificată, astfel încât firmele care recunosc că au încălcat legea să beneficieze de o reducere de până la 30% din amendă, însă, în așa fel încât acest lucru să fie posibil înainte de finalizarea investigației, când de regulă firmele află ce amendă primesc.
Potrivit datelor Consiliului Concurenței, în 2013 s-au aplicat amenzi în valoare totală de 86,778 milioane de lei, respectiv 19,637 milioane de euro, cu 187% mai mult decât în 2012.