Hotărârea nr. 421/2014 – modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003


GUVERNUL ROMÂNIEI

HOTĂRÂRE

pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. – Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

A. Titlul II – Impozitul pe profit

1. Punctele 171 – 174 se abrogă.

2. După punctul 175 se introduc şase noi puncte, punctele 176 – 1711, cu următorul cuprins:

“176. Contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară şi care la momentul retratării utilizează valoarea justă drept cost presupus vor avea în vedere şi următoarele reguli:

a) valoarea fiscală a mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor este cea stabilită potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 33 din Codul fiscal;

b) regimul fiscal al rezervelor din reevaluarea mijloacelor fixe amortizabile şi a terenurilor este prevăzut la art. 22 alin. (5) şi (51) din Codul fiscal;

c) transferul sumelor aferente reevaluării din contul 105 «Rezerve din reevaluare» în contul 1178 «Rezultatul reportat provenit din utilizarea, la data trecerii la aplicarea IFRS, a valorii juste drept cost presupus», respectiv al sumelor reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare din contul 1065 în contul 1175 «Rezultatul reportat reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare» ca urmare a retratării în conformitate cu IFRS nu se impozitează, cu condiţia evidenţierii şi menţinerii sumelor respective în soldul creditor al conturilor «1178», respectiv «1175», analitice distincte. În situaţia în care sumele respective nu sunt menţinute în soldul creditor al conturilor «1178», respectiv «1175», analitice distincte, acestea se impozitează astfel:

 

1. sumele care au fost anterior deduse şi care nu au fost impozitate potrivit art. 22 alin. (51) din Codul fiscal se impozitează la momentul utilizării potrivit art. 22 alin. (5); diminuarea soldului creditor al conturilor de rezultat reportat, analitice distincte, se consideră utilizare a rezervei;

2. sumele care sunt deduse ulterior prin intermediul amortizării fiscale sau al cheltuielilor privind activele cedate şi/sau casate se impozitează concomitent cu deducerea amortizării fiscale, respectiv la momentul scăderii din gestiune a mijloacelor fixe şi terenurilor, după caz.

 

Contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară utilizează referinţele pentru simbolul şi denumirea conturilor corespunzător reglementărilor contabile aplicabile.

 

Codul fiscal:

Scutirea de impozit a profitului reinvestit

 

Art. 194. – (1) Profitul investit în echipamente tehnologice – maşini, utilaje şi instalaţii de lucru – astfel cum sunt prevăzute în subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, folosite în scopul desfăşurării activităţii economice, este scutit de impozit.

(2) Profitul investit potrivit alin. (1) reprezintă soldul contului de profit şi pierdere, respectiv profitul contabil brut cumulat de la începutul anului, în anul punerii în funcţiune a echipamentelor tehnologice respective. Scutirea de impozit pe profit aferentă investiţiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă.

(3) Pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2014, în aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil brut înregistrat începând cu data de 1 iulie 2014 şi investit în activele menţionate la alin. (1) produse şi/sau achiziţionate şi puse în funcţiune după aceeaşi dată.

[. . .]

(6) Scutirea se calculează trimestrial sau anual, după caz. Suma profitului pentru care s-a beneficiat de scutirea de impozit pe profit, mai puţin partea aferentă rezervei legale, se repartizează la sfârşitul exerciţiului financiar, cu prioritate pentru constituirea rezervelor, până la concurenţa profitului contabil înregistrat la sfârşitul exerciţiului financiar. În cazul în care la sfârşitul exerciţiului financiar se realizează pierdere contabilă nu se efectuează recalcularea impozitului pe profit aferent profitului investit, iar contribuabilul nu repartizează la rezerve suma profitului investit.

(7) Pentru echipamentele tehnologice prevăzute la alin. (1), care se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi, facilitatea se acordă pentru investiţiile puse în funcţiune parţial în anul respectiv, în baza unor situaţii parţiale de lucrări.

(8) Prevederile alin. (1) se aplică pentru echipamentele tehnologice considerate noi, potrivit normelor de aplicare.

[. . .]

 

Norme metodologice:

 

177. În sensul prevederilor art. 194 din Codul fiscal, prin producţia de echipamente tehnologice se înţelege realizarea acestora în regie proprie.

178. În aplicarea prevederilor art. 194 alin. (2) din Codul fiscal, profitul contabil brut cumulat de la începutul anului este profitul contabil la care se adaugă cheltuielile cu impozitul pe profit, înregistrat în trimestrul/anul punerii în funcţiune a echipamentelor tehnologice respective, fără a lua în considerare sursele proprii sau atrase de finanţare a activelor menţionate la art. 194 alin. (1) din Codul fiscal.

Pentru echipamentele tehnologice luate în folosinţă în baza contractelor de leasing financiar şi puse în funcţiune în perioada 1 iulie 2014 – 31 decembrie 2016 inclusiv, scutirea de impozit pe profit se aplică de către utilizator, cu condiţia respectării prevederilor art. 194 alin. (9) din Codul fiscal.

179. Determinarea scutirii de impozit pe profit – exemple de calcul:

 

Exemplul I – Calculul scutirii de impozit pentru profitul reinvestit de către contribuabilii care aplică sistemul trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit

 

Societatea A achiziţionează şi pune în funcţiune în luna octombrie 2014 un echipament tehnologic în valoare de 70.000 lei. Profitul contabil brut aferent perioadei 1 ianuarie – 31 decembrie 2014 este 500.000 lei, din care profitul contabil brut aferent perioadei 1 iulie – 31 decembrie 2014 este 200.000 lei.

La sfârşitul anului 2014 societatea înregistrează un profit impozabil în sumă de 600.000 lei.

Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului investit se parcurg următoarele etape:

 

– se calculează impozitul pe profit aferent anului 2014:

 

600.000 x 16% = 96.000 lei;

 

– se calculează impozitul pe profit aferent profitului investit: având în vedere faptul că profitul contabil aferent perioadei 1 iulie – 31 decembrie 2014 în sumă de 200.000 lei acoperă investiţia realizată, impozitul pe profit scutit este:

 

70.000 x 16% = 11.200 lei; impozit pe profit scutit = 11.200 lei;

 

– repartizarea la rezerve a sumei profitului pentru care s-a beneficiat de scutire de impozit pe profit, mai puţin partea aferentă rezervei legale:

 

a) determinarea sumei aferente rezervei legale, dacă contribuabilul are obligaţia constituirii acesteia potrivit legii. Presupunem, în acest caz, că societatea A repartizează 5% din profitul contabil pentru constituirea rezervei legale, partea alocabilă profitului investit fiind 3.500 lei;

b) determinarea sumei profitului scutit care va fi repartizat la rezerve:

 

70.000 – 3.500 = 66.500 lei.

 

Valoarea fiscală a echipamentului tehnologic este 70.000 lei care se amortizează linear sau degresiv potrivit art. 24 din Codul fiscal. Pentru acest echipament tehnologic contribuabilul nu poate opta pentru amortizarea accelerată.

 

Exemplul II – Calculul scutirii de impozit pentru profitul reinvestit de către contribuabilii care aplică sistemul anual de declarare şi plată a impozitului pe profit

 

La sfârşitul anului 2015 o societate înregistrează un profit impozabil în sumă de 2.500.000 lei. Profitul contabil brut aferent anului 2015 este de 1.900.000 lei. Societatea achiziţionează şi pune în funcţiune în luna martie 2015 un echipament tehnologic în valoare de 70.000 lei, în luna iulie un echipament tehnologic în valoare de 110.000 lei şi în luna octombrie un echipament tehnologic în valoare de 90.000 lei.

Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului investit se parcurg următoarele etape:

 

– se calculează impozitul pe profit aferent anului 2015:

 

2.500.000 x 16% = 400.000 lei;

 

– se determină valoarea totală a investiţiilor realizate în echipamente tehnologice:

 

70.000 + 110.000 + 90.000 = 270.000 lei;

 

– având în vedere faptul că profitul contabil brut acoperă investiţiile realizate, impozitul pe profit aferent profitului investit este:

 

270.000 x 16% = 43.200 lei; impozit pe profit scutit = 43.200 lei;

 

– repartizarea la rezerve a sumei profitului pentru care s-a beneficiat de scutire de impozit pe profit, mai puţin partea aferentă rezervei legale. Presupunem, în acest caz, că societatea repartizează 5% din profitul contabil pentru constituirea rezervei legale, partea alocabilă profitului investit fiind 13.500 lei;

– determinarea sumei profitului scutit care va fi repartizat la rezerve:

 

270.000 – 13.500 = 256.500 lei.

 

Valoarea fiscală a echipamentelor tehnologice respective se amortizează linear sau degresiv potrivit art. 24 din Codul fiscal. Pentru aceste echipamente tehnologice contribuabilul nu poate opta pentru amortizarea accelerată.

 

Exemplul III – Calculul scutirii de impozit pentru profitul reinvestit în echipamente tehnologice care se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi. Contribuabilul aplică sistemul trimestrial de declarare şi plată a impozitului pe profit

 

În perioada 1 ianuarie 2016 – 31 martie 2016 o societate înregistrează profit impozabil în sumă de 2.000.000 lei. Profitul contabil brut aferent perioadei 1 ianuarie 2016 – 31 martie 2016 este de 600.000 lei.

Societatea efectuează investiţii într-un echipament tehnologic care nu permite puneri în funcţiune parţiale astfel: în luna septembrie 2014 în valoare de 50.000 lei, în luna ianuarie 2015 în valoare de 80.000 lei şi în luna februarie 2016 în valoare de 90.000 lei, iar punerea în funcţiune a întregii investiţii se realizează în luna martie 2016.

Pentru determinarea scutirii de impozit pe profit aferent profitului investit şi a impozitului pe profit datorat după aplicarea facilităţii, se parcurg următoarele etape:

 

– se calculează impozitul pe profit aferent trimestrului I al anului 2016:

 

2.000.000 x 16% = 320.000 lei;

 

– se determină valoarea totală a investiţiilor realizate în echipamente tehnologice:

 

50.000 + 80.000 + 90.000 = 220.000 lei;

 

– având în vedere faptul că profitul contabil brut din trimestrul punerii în funcţiune al investiţiei acoperă investiţiile anuale realizate, impozitul pe profit aferent profitului investit este:

 

220.000 lei x 16% = 35.200 lei; impozit pe profit scutit = 35.200 lei;

 

– repartizarea la rezerve a sumei profitului pentru care s-a beneficiat de scutire de impozit pe profit, mai puţin partea aferentă rezervei legale. Presupunem, în acest caz, că la sfârşitul anului societatea repartizează 5% din profitul contabil pentru constituirea rezervei legale, partea alocabilă profitului investit fiind 11.000 lei;

– determinarea sumei profitului scutit care va fi repartizat la rezerve:

 

220.000 – 11.000 = 209.000 lei.

 

Valoarea fiscală a echipamentului tehnologic respectiv se amortizează linear sau degresiv potrivit art. 24 din Codul fiscal. Pentru acest echipament tehnologic contribuabilul nu poate opta pentru amortizarea accelerată.

1710. În aplicarea prevederilor art. 194 alin. (7) din Codul fiscal, scutirea se acordă pentru valoarea echipamentelor tehnologice în curs de execuţie înregistrate în perioada 1 iulie 2014 – 31 decembrie 2016 şi puse în funcţiune în aceeaşi perioadă. În cazul în care echipamentele tehnologice respective sunt înregistrate, parţial în imobilizări corporale în curs de execuţie înainte de data de 1 iulie 2014 şi parţial după data de 1 iulie 2014, scutirea de impozit pe profit se aplică numai pentru partea înregistrată în imobilizări corporale în curs de execuţie începând cu data de 1 iulie 2014 şi care este cuprinsă în valoarea echipamentului tehnologic pus în funcţiune până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv.

1711. În înţelesul prevederilor art. 194 alin. (8) din Codul fiscal, echipamentele tehnologice considerate noi sunt cele care nu au fost utilizate anterior datei achiziţiei.”

 

B. Titlul V – Impozitul pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România

 

1. Punctul 131 se abrogă.

 

C. Titlul VI – Taxa pe valoarea adăugată

 

1. La punctul 82, alineatul (8) se abrogă.

 

D. Titlul VII – Accize şi alte taxe speciale

 

1. La punctul 85 alineatul (15), litera i) se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

“(15) [. . . . . . . . . . ]

 

“i) antrepozitele fiscale de depozitare autorizate în exclusivitate pentru aprovizionarea aeronavelor şi, respectiv, a navelor şi ambarcaţiunilor, cu produse energetice destinate utilizării drept combustibil – 30 tone;”

 

2. La punctul 111, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

“(2) Formula admisă a fi utilizată pentru denaturarea completă a alcoolului, în concentraţie la hectolitru de alcool pur, este următoarea: izopropanol (nr. CAS 67 – 63 – 0) 3 litri (chimic pur), metiletilcetonă (butanonă) (nr. CAS 78 – 93 – 3) 3 litri (chimic pură) şi benzoat de denatoniu (nr. CAS 3734 – 33 – 6) 1 gram (chimic pur).”

 

3. La punctul 113 subpunctul 113.10, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

 

“113.10. [. . . . . . . . . .]

(2) Marcarea şi colorarea motorinei şi a kerosenului pe teritoriul României se realizează în antrepozite fiscale, cu excepţia antrepozitelor fiscale autorizate exclusiv pentru aprovizionarea navelor cu combustibil pentru navigaţie. Marcarea şi colorarea pe teritoriul României se realizează sub supraveghere fiscală, potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.”

 

4. La punctul 113 subpunctul 113.10, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22), cu următorul cuprins:

 

“113.10. [. . . . . . . . . .]

(21) Marcarea şi colorarea motorinei şi a kerosenului provenite din achiziţii intracomunitare şi destinate utilizării întrun scop scutit se realizează în statul membru de expediţie. Responsabilitatea marcării şi colorării corespunzătoare potrivit alin. (1) revine antrepozitarului autorizat exclusiv pentru aprovizionarea navelor cu combustibil pentru navigaţie sau destinatarului înregistrat din România.

(22) Marcarea şi colorarea motorinei şi kerosenului provenite din operaţiuni de import şi destinate plasării în antrepozite fiscale de depozitare autorizate în exclusivitate pentru aprovizionarea aeronavelor, a navelor şi ambarcaţiunilor se face anterior punerii în liberă circulaţie, operaţiunea putând fi realizată inclusiv într-o ţară terţă. Responsabilitatea marcării şi colorării corespunzătoare potrivit alin. (1) revine antrepozitarului autorizat exclusiv pentru aprovizionarea navelor cu combustibil pentru navigaţie.

 

E. După titlul IX2se introduce un nou titlu, titlul IX3 – Impozitul pe construcţii, cu următorul cuprins:

 

“TITLUL IX3

Impozitul pe construcţii

 

Codul fiscal:

Cota de impozitare şi baza impozabilă

 

Art. 29635. – (1) Impozitul pe construcţii se calculează prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, evidenţiată contabil în soldul debitor al conturilor corespunzătoare construcţiilor menţionate la art. 29634, din care se scade:

 

a) valoarea clădirilor, inclusiv valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă, pentru care se datorează impozit pe clădiri, potrivit prevederilor titlului IX, de către contribuabil sau proprietar, după caz;

b) valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru construcţiile, aflate sau care urmează să fie trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ – teritoriale;

c) valoarea construcţiilor din subgrupa 1.2.9 «Terase pe arabil, plantaţii pomicole şi viticole» din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare.

 

(2) Deducerea valorii lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă, prevăzută la alin. (1) lit. a), se justifică cu documentaţia corespunzătoare care atestă comunicarea acestei valori către proprietar.

 

Norme metodologice:

 

1. În aplicarea prevederilor art. 29635 alin. (1) din Codul fiscal, prin valoarea construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior se înţelege valoarea evidenţiată contabil în soldul conturilor corespunzătoare construcţiilor, fără a lua în considerare construcţiile înregistrate în conturi în afara bilanţului, conform reglementărilor contabile aplicabile.

2. Contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de raportare financiară şi care stabilesc pentru amortizarea mijloacelor fixe specifice activităţii de explorare şi producţie a resurselor de petrol şi gaze şi alte substanţe minerale politici contabile specifice domeniului de activitate, în concordanţă cu cele mai recente norme ale altor organisme de normalizare care utilizează un cadru general conceptual similar pentru a elabora standarde de contabilitate, alte documente contabile şi practicile acceptate ale domeniului de activitate, pentru determinarea bazei impozabile potrivit prevederilor art. 29635 alin. (1) din Codul fiscal, nu includ valoarea construcţiilor casate.

3. Pentru determinarea bazei impozabile stabilite prin prevederile art. 29635 alin. (1) din Codul fiscal, contribuabilii nu includ valoarea imobilizărilor corporale în curs de execuţie evidenţiate potrivit reglementărilor contabile aplicabile şi nici valoarea aferentă unor construcţii aflate în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ – teritoriale, înregistrate în conturi corespunzătoare construcţiilor, potrivit legii.

4. Pentru determinarea bazei impozabile stabilite prin prevederile art. 29635 alin. (1) din Codul fiscal, corelat cu reglementările în vigoare pentru determinarea impozitului pe clădiri, potrivit prevederilor titlului IX al Codului fiscal, contribuabilii vor avea în vedere următoarele reguli:

 

a) din valoarea construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior nu se scade valoarea clădirilor prevăzute la art. 250 din Codul fiscal, cu excepţia celor aflate sau care urmează să fie trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ – teritoriale;

b) în cazul în care valoarea evidenţiată contabil în soldul debitor al conturilor corespunzătoare construcţiilor este diferită de valoarea care a reprezentat baza pentru determinarea impozitului pe clădiri potrivit prevederilor titlului IX din Codul fiscal, valoarea care se scade este valoarea evidenţiată contabil în soldul debitor al conturilor corespunzătoare construcţiilor;

c) valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă este cea definită la pct. 54 alin. (1), (11) şi (12) din Normele metodologice date în aplicarea art. 253 din Codul fiscal.

 

5. În aplicarea prevederilor art. 29635 alin. (2) din Codul fiscal, deducerea valorii lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere se justifică în baza comunicării către locator potrivit pct. 54 alin. (1), (11) şi (12) din Normele metodologice date în aplicarea art. 253 din Codul fiscal.”

 

Art. II. – Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta hotărâre, se va republica, dându-se textelor o nouă numerotare.

 

PRIM – MINISTRU

VICTOR – VIOREL PONTA

 

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Ioana – Maria Petrescu

p. Ministrul delegat pentru buget,

Gheorghe Gherghina,

secretar de stat

 

Bucureşti, 20 mai 2014.

Nr. 421.

,