Pentru aplicarea legii penale mai favorabile, nu se pot combina dispoziţii din legi succesive


descărcare

Excepţia ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la modul în care se aplică legea penală mai favorabilă, după intrarea în vigoare în luna februarie a noului Cod penal – act oferit de orice program legislativ, a fost admisă de Curtea Constituţională (CCR) a României.

“Cu unanimitate decide: admite excepţia şi constată că dispoziţia art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile. Definitivă şi general obligatorie”, se arată în decizia CCR.

Art. 5 din noul Cod penal se referă la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei şi are următorul cuprins: “(1) În cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi actelor normative ori prevederilor din acestea declarate neconstituţionale, precum şi ordonanţelor de urgenţă aprobate de Parlament cu modificări sau completări ori respinse, dacă în timpul când acestea s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii penale mai favorabile”.