Modificări la Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media


csm
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, Consiliul Superior al Magistraturii a publicat proiect de modificare şi completare a Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media.

Scopul ghidului îl constituie asigurarea unei comunicări publice predictibile, coerente şi unitare care să faciliteze accesul publicului, prin intermediul presei, la informaţiile de interes public.

Potrivit textului proiectului, instanţele şi parchetele trebuie să permită reprezentanţilor mass-media să îşi îndeplinească rolul de informare a opiniei publice. Acestor instituţii le revine, totodată, obligaţia ca, în cadrul activităţilor prin care se realizează comunicarea cu mass-media asupra problemelor de interes public din activitatea instanţelor şi parchetelor, să vegheze să nu fie încălcate alte drepturi recunoscute de legislaţia internă şi internaţională.

De asemenea, ghidul are în vedere indicarea modalităţilor în care sistemul de justiţie poate asigura transparenţa în comunicarea publică, în condiţiile respectării normelor procedurale şi fără afectarea drepturilor persoanelor implicate în proces.

Noul proiect de modificare a Ghidului urmăreşte, totodată, şi adoptarea unor măsuri de natură să contribuie la uniformizarea modului de comunicare a informaţiilor de interes public de către instituţiile din sistemul judiciar, în funcţie de un set de criterii cu privire la procedurile judiciare.