Pedepse pentru cei care minimalizează în public Holocaustul


senat
Potrivit ultimelor noutăţi legislative, în cadrul şedinţei din 8 aprilie, Senatul a adoptat o iniţiativă legislativă care prevede ca persoanele care minimalizează în mod evident, prin orice mijloace, în public, Holocaustul ori efectele sale să fie pedepsite cu închisoare de la 6 luni la trei ani sau cu amendă.

De asemenea, a fost adoptată prevederea prin care confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri legionare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la trei ani.

În iniţiativa legislativă s-a mai propus ca persoanele care participă la constituirea unei organizaţii cu caracter legionar sau aderă la o astfel de organizaţie să fie pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, însă această prevedere a fost eliminată de Comisia juridică.