Proiect pentru modificarea Legii energiei electrice


energiei-electriceNoutăţi legislativeUn proiect de lege pentru modificarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 a fost inițiat de Departamentul pentru Energie.

Potrivit proiectului de act normativ, deținătorii de licență de producție de gaze naturale și afiliații acestora sunt obligați să tranzacționeze pe piața centralizată transparent și nediscriminatoriu o parte din cantitatea produsă, într-un cuantum stabilit de ANRE pe baza reglementărilor proprii.

Prin acest proiect de lege, arată nota de fundamentare, se intenţionează încurajarea formării prețurilor din producția internă pe baza unor mecanisme bazate pe cerere și ofertă, în condiții de transparență și nediscriminare a participanților la piață, precum și de a elimina intervențiile administrative din procesul de formare a prețurilor de valorificare a gazelor naturale din producția internă.