În ședința din 2 aprilie Executrivul României a adoptat ordonanţa de urgenţă privind returnarea transportatorilor a sumei de 4 cenţi din acciza de 7 eurocenţi la carburanţi introdusă din 1 aprilie. Prim-ministrul Victor Ponta solicită în acest sens maximă transparență din partea Ministerului de Finanţe, și ANAF. Returnarea valorii de 4 cenți este valabilă doar transportatorilor care achiziţionează motorină cu factură, adică legal.
Ceeea ce ține de consumul de motorină în domeniul agriculturii premierul a declarat că Ministerul Agriculturii a luat măsuri astfel încât efectul accizei suplimentare să fie “zero”.
Ca reacție la nouățile legislative privind acciza la carburanți, șeful statului, Traian Băsescu, a declarat că înţelegerea pe care a făcut-o Ponta cu transportatorii este un lucru complicat, deoarece finanțele vor fi nevoite să restituie echivalentul a 4 cenți pentru o mulțime de facturi pentru maşinile care n-au alimentat niciodată, ceea ce va afecta puternic bugetul de stat. La afirmația președintelui, Ponta a răspuns că este ferm convins că datorită capacităților sale Parchetul, ANAF, SRI şi Direcţia Antifraudă vor putea combate orice neregulă.
Andrea Schaechter, șeful misiunii de evaluare a acordului FMI cu România, a declarat la 1 aprilie că orice exceptare acordată de la plata accizei suplimentare la carburanţi trebuie compensată prin măsuri “cu impact puternic”, astfel încât să nu pună în pericol ţinta de deficit bugetar asumată de Guvern.
Potrivit experților rambursarea către transporatori a sumei de 4 cenți din acciza de 7 eurocenți va genera la bugetul de stat un minus de venituri colectate din accize de 353 milioane lei pentru acest an.