Avizarea nefavorabilă a proiectului tichetului cultural


lcana

Potrivit noutăților legislative se propune ca persoanele care celebrează împlinirea a 25 sau 50 de ani de la căsătorie să primească de la Ministerul Culturii un tichet pentru a intra gratuit la un spectacol de teatru, operă, filarmonică sau la un muzeu a primit aviz nefavorabil din partea Guvernului.

Tichetul dat are o valabilitate de  30 zile şi poate fi folosit pentru maximum două evenimente organizate de instituţiile publice de cultură.

Iniţiatorii sunt de părerea că statul are datoria morală de a încuraja cuplurile căsătorite prin dezvoltarea unor măsuri de protecţie socială şi a unor politici de conservare a valorilor pe care, în mod tradiţional, le promovează familia, iar o ceremonie specifică este organizarea de către familiile creştine a “Nunţii de Argint” şi a “Nunţii de Aur” la împlinirea a 25, respectiv 50 de ani de la căsătorie.

Proiectul dat urmăreşte promovarea familiei şi a rolului său în dezvoltarea oricărei comunităţi în condiţiile în care anchetele sociale relevă faptul că familiile care împlinesc 25, respectiv 50 de ani de la căsătorie nu deţin suficiente resurse financiare pentru a sărbători acest eveniment.