În cadrul şedinţei solemne organizată de Senat şi Camera Deputaţilor care a fost consacrată aniversării a 10 ani de la aderarea României la NATO, au fost prezenți preşedintele Traian Băsescu, foştii şefi ai statului Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, precum şi principesa Margareta, dar şi foşti premieri, dar și reprezentanţi ai Armatei şi membri ai corpului diplomatic.
Cu ocazia marcării a 10 ani de la aderarea României la NATO, Parlamentul a adoptat Declarația, publicată în Monitorul Oficial nr. 231/2014, care a fost citită în şedinţa solemnă de şeful Delegaţiei parlamentare române la AP NATO, Gabriel Vlase. Aderarea la NATO a restabilit locul şi rolul României în arhitectura internaţională de securitate şi cu ajutorul căreia cetăţenii români beneficiază direct de protecţia de securitate a Alianţei.
“Vom acţiona, în continuare, pentru recunoaşterea NATO ca actor de securitate global, cu profil în creştere, cât mai atractiv pentru partenerii interesaţi. Totodată, România va susţine în mod activ promovarea rolului NATO de furnizor de stabilitate, promotor al reformelor şi cooperării regionale în vecinătatea imediată a României, în sinergie cu UE şi alte organizaţii globale şi europene”, se precizează în declaraţie.