Ce noutăţi legislative se aplică din 1 aprilie 2014


Modificari-legislative

Prima zi a lunii aprilie este data start pentru unele modificări legislative cu aplicare în diverse domenii. Referindu-ne la Codul Fiscal, de la 1 aprilie 2014 se introduce plata accizei suplimentare de 7 eurocenti/litru de combustibil. Reamintim că acciza suplimentară a fost introdusă prin OUG nr. 102/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 703/2013, dar care trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2014.

Astfel, accizele la combustibili valabile din 1 aprilie 2014 sunt:
– benzina cu plumb: 491,19 euro/1000 litri;
– benzina fara plumb: 429,59 euro/1000 litri;
– motorina: 400,395 euro/1000 litri;
– petrol lampant (kerosen) utilizat drept combustibil pentru motor: 445,91 euro/1000 litri.

Tot de la 1 aprilie 2014, Nivelul accizei specifice la ţigări va creşte cu aproape 5,4%,  ajungând la 59,77 euro/1.000 ţigarete, însă noua valoare va fi valabilă timp de un an de zile, respectiv între 1 aprilie 2014 și 31 martie 2015.

O altă modificare cu intrare în vigoare de la 1 aprilie se referă la domeniul comunicațiilor, astfel ANCOM vine cu o noutate privind noile tarife maxime pentru apelurile efectuate în rețelele fixe din România care vor scădea de la 0,67 eurocenti/minut la 0,14 eurocenti/minut, iar cele pentru apelurile efecutate în rețelele mobile se vor reduce de la 3,07 eurocenti/minut la 0,96 eurocenti/minut.

Noile buletinele electronice se vor putea elibera începând cu 1 aprilie 2014,  iar punerea în circulație a noilor documente de identitate se va realiza, în mod eșalonat, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii primei cărți electronice de identitate.