Admiterea la studiile universitare


studenti-370x200Admiterea la studiile universitare de licenţă ale Academiei de Studii Economice (ASE) din Bucureşti, la forma de învăţământ cu frecvenţă, anul acesta, se face prin concurs, pe baza unui eseu motivaţional şi a mediei obţinute la examenul de Bacalaureat.

Eseul poate cuprinde motivele personale, preferinţele legate de o anumită carieră şi argumentele pentru care candidatul vrea să obţină o anumită calificare, dar şi ce aşteptări are de la viaţa de student la ASE în ceea ce priveşte procesul educaţional, sau, despre o eventuală angajare pe durata studiilor şi dacă se gândeşte să se înscrie la masterat după absolvire.

Astfel, pentru anul universitar 2014-2015, Academia de Studii Economice (ASE) scoate la concurs peste 5.500 de locuri la studiile de licenţă (învăţământ cu frecvenţă) pentru 24 de specializări.