Seara, în tramvai. Doi copii de aproximativ 10-11 ani urcă, la un moment dat, şi încep să cânte un cântec de jale despre greutăţile vieţii, apoi străbat tramvaiul cu solicitarea sumei de un leu. Ulterior, se retrag în spatele tramvaiului şi, multumiţi, încep să îşi numere încasările pe acea zi – încasări ce nu erau de neglijat, de altfel. Ulterior, începe o urzeală de planuri pentru a doua zi, cu voci şoptite, dintre care cuvântul “furi” se aude mai pronunţat. Interlocutorul se opune ideii partenerului său, zicând: “Dar dacă mă prinde?” Replica mi s-a părut impresionantă, motivul, de fapt, pentru care vă expun întâmplarea: “ Dar tu nu ştii? N-au ce să-ţi facă, pentru că esti mic, eşti minor!”

Deşi sunt sigură că micul instigator nu era la curent cu noutăţile legislative ale momentului, avea dreptate. Avea dreptate în mod special deoarece, într-adevăr, copiii de vârsta lor nu răspund pentru nicio faptă penală, şi intuia el ideea instituţiei răspunderii minorului în dreptul penal, aceasta cunoscând nişte atenuări majore începând cu Noul Cod penal (textul acestuia actualizat şi completat vi-l oferă orice program legislativ). Cum pot fi sancţionaţi  adolescenţii recalcitranţi ce comit fapte prevăzute de legea penală, vedem în cele ce urmează.

 

Minorului nu i se mai pot aplica pedepse penale. Justiţie sau injustiţie?

 

Înainte de a intra în noutăţile propriu-zise, este oportun să punctăm câteva aspecte importante, ce au rămas neschimbate:

• Minorul cu vârsta sub 14 ani nu răspunde penal. Niciodată, indiferent de faptă, indiferent de eventuala sa maturitate ori luciditate precoce. Legea prezumă absolut, fără a accepta o probă contrară, că este lipsit de discernământ.
• Minorul cu vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ – se va efectua o expertiză psihiatrică în acest sens;
• Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal.

Un alt aspect de lămurit este următorul: un individ ce răspunde penal este cel căruia i se pot aplica sancţiunile penale. În categoria acestora, sunt incluse şi pedepsele penale, anume închisoarea şi amenda, dar nu se limitează la acestea. Ba chiar, pentru minori, a existat şi există o categorie specială de sancţiuni: măsurile educative.

Schimbarea majoră pe care Noul Cod penal o aduce este că nu se mai pot aplica pedepse penale minorilor. Sub vechea reglementare, minorii puteau fi sancţionaţi şi cu astfel de sancţiuni, dacă se considera că o măsură educativă nu ar fi fost suficientă sau dacă, fiind deja supuşi unei măsuri educative, aceasta nu dăduse roade. Minorilor li se putea aplica pedepsele cu închisoarea şi amenda, cu limitele prevăzute de Cod reduse la jumătate. Pedeapsa cu închisoarea putea fi aplicată până la un maximum de 15 ani.

Schimbarea de viziune a fost motivată prin mai multe argumente. În primul rând, aceasta este direcţia generală a Noului Cod penal, mult mai puţin aspru şi punitiv decât cel anterior, preferând sancţiunea pecuniară în locul celei privative de libertate. În al doilea rând, în acest cazul delicat al minorilor, s-a discutat de mult timp problema faptului că pedeapsa cu închisoarea aplicată minorului nu reuşea să  îşi îndeplinească rolul educativ. Odată intraţi în micro-universul penitenciarelor – fie ele pentru minori şi tineri –  şansele lor de îndreptare şi reabilitare scădeau dramatic; odată eliberaţi, planul lor de dezvoltare personală era mai curând cum să persevereze în activitatea infracţională, decât să se preocupe de educaţia lor, eventual, motivul pentru care arătau interes pentru noutăţi contabilitate ori informatice nu era unul academic…

Să alegem să nu punem la îndoială bunele intenţii ale legiuitorului privind această modificare. Însă, nu putem să credem că necesitatea eliminării pedepselor penale în cazul minorilor s-ar datora unei neştiinţe sau inocenţe caracteristice vârstei, deoarece nu arareori ne înfiorăm de luciditatea şi precocitatea de care pot da dovadă. Nu putem să nu ne întrebăm dacă aceste măsuri educative vor fi suficiente…Dacă tot am ajuns în acest punct, o trecere a lor în revistă ar fi binevenită. Astfel, măsurile educative (texte legale de interes: articolele 113-127 Cod penal) se împart în privative de libertate şi neprivative de libertate.

 Cele neprivative de libertate, efectuate sub supravegherea şi oganizarea Serviciului de probaţiune, sunt următoarele:

• Stagiul de formare civică – minorul poate fi obligat să participe la un program  cu o durată de maximum 4 luni, care să îl ajute să înţeleagă consecinţele activităţii infracţionale şi să îl responsabilizeze ;
• Supravegherea – controlul şi îndrumarea minorului pe parcursul programului său zilnic, pentru a se asigura participarea sa la activităţile şcolare şi pentru a preveni săvârşirea de noi fapte prevăzute de legea penală – se dispune pe o perioadă de la 2 la 6 luni;
• Consemnarea la sfârşit de săptămână  – obligarea minorului să nu părăsească locuinţa sâmbăta şi duminica, pe o durată între 4 şi 12 săptămâni;
• Asistarea zilnică – obligarea minorului de a respecta un program impus de Serviciul de probaţiune – durată între 3 şi 6 luni;

Pe durata acestor măsuri, obligaţiile care se pot impune minorului sunt următoarele: să urmeze un curs de pregătire şcolară sau profesională, să nu depăşească, fără acordul Serviciului de probaţiune, o anumită limită teritorială, să nu frecventeze anumite locuri sau anumite manifestări sportive, culturale sau publice, să nu se apropie de victimă şi familia sa şi nici să nu comunice cu aceştia, la fel şi în cazul participanţilor la săvârşirea faptei sau alte persoane, să se prezinte la Serviciul de probaţiune după un orar fix, să se supună unor măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală.

Măsurile educative privative de libertate, în schimb, sunt cele ce urmează:

• Internarea într-un centru educativ pe o perioadă de la unu la trei ani – într-o astfel de instituţie specializată, minorul va urma programe de pregătire şcolară, formare profesională şi reintegrare socială;
• Internarea într-un centru de detenţie, pe o perioadă de la 2 la 5 ani, iar dacă legea prevede pentru infracţiunea săvârşită o pedeapsă de 20 de ani sau mai mare, pe o perioadă de la 5 la 15 ani – instituţia specializată va avea un regim de pază şi supraveghere şi va oferi programe intensive de reintegrare socială, pe lângă cele şcolare şi profesionale.

Vorbim la viitor, deoarece…astfel de instituţii nu există încă! Fostele penitenciare pentru minori şi tineri urmează să fie transformate în centre de detenţie, însă este nevoie de adaptarea lor la noile cerinţe, ceea ce necesită bani, şi cum aceştia sunt puţini şi acordaţi în  tranşe, este de imaginat că aceste modificări se vor extinde în timp…

 

Minorul sub 14 ani – de o inocenţă incontestabilă?

 

După cum discutam mai sus, minorului care nu a împlinit 14 ani nu i se poate aplica absolut nicio sancţiune penală, nici măcar măsurile educative neprivative de libertate care, după cum am văzut pot fi destul de blânde. Limita legală sub care un minor nu poate răspunde penal a fost dintotdeauna un subiect foarte controversat; de asemenea, această limită diferă în reglementările naţionale ale statelor europene:  în Elveţia este 7 ani, în Anglia şi Ţara Galilor, 10 ani, în Ţările de Jos, 12 ani, 16 ani în Spania şi Portugalia. Sugestia autorilor români de drept penal de a scădea limita de neresponsabilitate la 12 ani este veche; după cum se vede, nu a fost luată în considerare. Ce va înţelege minorul sub 14 ani – deoarece, trebuie să recunoaştem, lipsa discernământului sub această vârstă este o ficţiune legală, în foarte multe cazuri putem fi surprinşi de capacitatea de a discerne a minorilor sub această vârstă –  ce comite o infracţiune, poate una extrem de gravă, dacă statul nu îi poate aplica absolut nicio sancţiune? Nu este şi aceasta o formă negativă de educare?